Plajele raman fara salvamari
Plajele raman fara salvamariIeri, Adrian Râpă, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvamarilor (ANS), a declarat că salvamarii nu se vor prezenta la posturi până când bugetul ce trebuie alocat primăriilor pentru plata serviciilor de intervenţie pe plajă va fi deblocat de Guvern. Activitatea posturilor de salvamari de pe întregul litoral va fi sistată până când bugetul ce trebuie alocat primăriilor pentru plata serviciilor de intervenţie pe plajă va fi deblocat de guvern. „Din păcate, resursele noastre s-au terminat şi, în aşteptarea banilor de la guvern, nu mai putem să ne desfăşurăm activitatea. Am înţeles că fonduri ar exista, doar că ele trebuie deblocate din nişte rezerve şi guvernul refuză să facă acest lucru. Refuză să le deblocheze, punând astfel un preţ financiar pe viaţa oamenilor. Din punctul nostru de vedere, niciun preţ nu poate fi mai mare decât viaţa oamenilor şi, de aceea, facem un apel ca această deblocare să se facă urgent, pentru că, de astăzi înainte, nu mai putem să asigurăm prezenţa salvamarilor pe plaja din Mamaia", a spus acesta. Potrivit lui Adrian Râpă, în această vară, Primăria Constanţa nu va putea oferi sprijin financiar salvamarilor şi singura scăpare ar putea veni din partea guvernului. Fondurile necesare se ridică la 900.00 lei pentru plata celor aproximativ 120 de salvamari din staţiunea Mamaia şi Constanţa. Deşi nu este pentru prima oară când salvamarii se confruntă cu aceste probleme, ei şi-au continuat totuşi activitatea şi în acest an. În minivacanţa de 1 Mai, de Paşte şi în fiecare week-end de la deschiderea sezonului estival, ei s-au aflat la datorie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp