Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:51 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Planuri pentru sezonul estival pe litoral. Sute de camere de supraveghere, radare fixe şi spital regional

ro

06 Apr, 2016 00:00 2997 Marime text


Trei săptămâni. Atât au la dispoziţie autorităţile pentru a pregăti staţiunea Mamaia, municipiul Constanţa, staţiunile de pe litoral, dar şi drumurile care le leagă până la venirea turiştilor de 1 Mai.
 
Cum anul acesta Paştele coincide cu minivacanţa de 1 Mai, atenţia poliţiştilor şi a inspectorilor de specialitate trebuie să fie mai sporită ca de obicei. De aceea, momentan, se caută soluţii pentru montarea unor camere de supraveghere în trafic, dar şi a unor radare fixe. Adrian Rapotan, adjunct al inspectorului-şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, a anunţat, ieri, la finalul şedinţei lunare de lucru de la Prefectura Constanţa cu instituţiile deconcentrate şi descentralizate, că se vor monta mai multe camere în principalele zone din Constanţa. „În municipiul Constanţa şi în mai multe zone din judeţ intenţionăm să montăm mai multe camere de luat vederi, care vor transmite imagini către noi, astfel încât să putem scădea nivelul infracţiunilor în trafic“, a spus Rapotan. „Doar în acest trimestru s-au constatat aproximativ 300 de infracţiuni la regimul circulaţiei. Pentru început, este vorba de vreo 200 de camere de luat vederi, în principalele zone. Deocamdată, căutăm finanţare“, a mai spus acesta.
 
Pentru implementarea programului, ar trebui să se îngrijească Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Constanţa, la şedinţă luând parte şi vicepreşedintele CJC Cristian Gheorghe Darie. De asemenea, acesta a spus că şi Decebal Făgădău îşi doreşte ca acest proiect să devină realizabil.

 „Vrem să montam şi nişte radare în staţiunea Mamaia, unde, în momentul de faţă, se zboară, nu se circulă“, a spus prefectul Constanţei, amintind şi de faptul că, la un moment dat, în staţiune s-au pus nişte limitatoare de viteză, care însă nu au făcut decât să creeze ambuteiaje.


Miei de Paşte, vânduţi în spaţii sigure

Nici mielul de Paşte nu a fost „ocolit“ de reprezentaţii instituţiilor constănţene.  Reprezentanţii DSVSA spun că, în perioada 14 aprilie - 3 mai, vor fi amenajate spaţii de sacrificare. Până acum, a fost deschis la nivel judeţean un singur astfel de spaţiu, la Cernavodă, în piaţa Faleză Canal. Simultan, se vor face acţiuni de verificare a pieţelor.  „Carcasele de miei se comercializează în locuri special amenajate. Tomis 3, Piaţa Griviţei, Bric, Băneasa, Medgidia şi Mangalia avem până acum, dar încă primim cereri“, a declarat şeful DSVSA.

Spitalul regional, un „must have“ pentru Constanţa

Nu în ultimul rând, s-a readus în discuţie necesitatea construirii la Constanţa a unui spital regional. În urma declaraţiilor făcute de comisarul european Corina Creţu, care nu a menţionat, în recentele sale ieşiri publice, că s-ar putea face un spital regional la Constanţa, prefectul a explicat că tocmai de aceea se fac aceste informări, pentru a putea justifica ministerului necesitatea unei astfel de unităţi sanitare.

„Pe acel teren de 11 ha s-a construit deja heliportul pentru SMURD. Există o utilitate parţială a acelui lot. Pentru diferenţa de teren, avem deja hotărâre de Guvern, trebuie realizate nişte avize pentru care DSP a început deja demersurile. Mai trebuie să găsim surse de finanţare. Dacă am pierdut primul val, sperăm să nu îl pierdem şi pe al doilea. Constanţa are nevoie de acest spital regional. Nu este un moft, este o situaţie reală. Pentru faptul că nu s-a făcut până acum să răspundă cei care au avut în grijă acest subiect“, a declarat prefectul Constanţei.

 
Acesta spune că principalul motiv pentru care un spital regional este necesar constă în faptul că, în timpul verii, Constanţa îşi dublează efectiv numărul de „locuitori“.

„Noi am făcut demersuri atât la Ministerul Sănătăţii, cât şi la MDRAP, dar trebuie să venim cu date clare asupra a ceea ce se întâmplă în Constanţa. Avem nevoie de medici, de aparatură. Facem propuneri şi pentru modificarea legislaţiei. Scopul nu a fost să dăm amenzi, ci să avem nişte date concrete. Am văzut în media nişte imagini nereale cu privire la condiţiile precare din Spitalul Judeţean, îndeosebi la Pediatrie, însă am constatat că, în realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. Vom avea şi sprijinul Consiliului Judeţean, vicepreşedintele Darie fiind alături de noi în acest demers“, a mai precizat prefectul.

 
Tot împreună cu reprezentanţii DSP Constanţa, s-a întocmit un raport cu privire la unităţile sanitare existente pe raza judeţului.

„Am constatat că stăm cam prost la acest capitol al unităţilor sanitare la nivel judeţean. Am făcut o comisie mixtă şi a reieşit necesitatea măririi capacităţii unităţilor sanitare din judeţul Constanţa, dat fiind că în sezonul estival numărul pacienţilor aproape se dublează. Avem deficit de personal pe Neonatologie şi este o lipsă acută de personal în zonele Băneasa şi Hârşova“, a declarat Cristina Schipor.

 

„Împreună cu Prefectura, vom înştiinţa Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu privire la rezultatele controlului nostru. Nu s-au aplicat sancţiuni. Controlul a durat două săptămâni. Ideea verificării a fost să avem o bază cât de cât solidă în vedere susţinerii ideii construirii spitalului regional“, a completat prefectul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Perfectu' 06 Apr, 2016 00:46 Comentariu de prefect: " am vazut in media niste imagini nereale cu privire la conditiile precare din spitalul judetean, dar in realitate lucrurile nu stau asa" Adica sunt reale?