Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:54 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PNL a dezbatut protocolul aliantei cu democratii

ro

30 Aug, 2003 00:00 766 Marime text
Membrii Delegatiei Permanente a Partidului National Liberal s-au intrunit, ieri, intr-o sedinta pentru a dezbate si vota textul protocolului aliantei cu Partidul Democrat, urmand sa se convoace si congresul de la sfarsitul lunii septembrie, in care se va face fuziunea cu PNL - Campeanu. Prezent la sedinta, presedintele Organizatiei judetene a PNL, Puiu Hasotti, a declarat ca cel mai important subiect al ordinii de zi s-a referit la protocolul aliantei cu PD. Astfel, membrii Biroului Executiv au prezentat in sedinta Delegatiei Permanente principiile care stau la baza protocolului de alianta. Cei aproape 60 de delegati ai filialelor partidului au aprobat documentul care va fi validat in congresul din septembrie. Potrivit statutului PNL, Delegatia Permanenta (DP) este organismul decizional cel mai important, iar alianta cu PD trebuie decisa, in primul rand, in acest for de conducere al partidului. De asemenea, Puiu Hasotti a precizat ca in cadrul DP a fost prezentat si s-a supus aprobarii protocolul de fuziune cu PNL - Campeanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii