PNL Constanta a obtinut cea mai mare reprezentare in cadrul Delegatiei Parlamentarilor Nationali
PNL Constanta a obtinut cea mai mare reprezentare in cadrul Delegatiei Parlamentarilor Nationali
28 Aug, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
1009
Marime text
Puiu Hasotti crede ca, prin alegerea ca presedinte a lui Theodor Stolojan, PNL a obtinut un punct important in cresterea si transformarea partidului ca alternativa de dreapta la actualul partid de guvernamant
Organizatia judeteana a Partidului National Liberal Constanta a prezentat ieri, intr-o conferinta de presa, concluziile congresului desfasurat la Bucuresti, la sfarsitul saptamanii trecute. Presedintele PNL Constanta, Puiu Hasotti, crede ca prin desemnarea noii structuri de conducere, in frunte cu Theodor Stolojan, liberalii au trecut la o noua faza a reorganizarii partidului. Noua forma de conducere da posibilitatea descentralizarii deciziei politice la nivel local, astfel incat fiecare presedinte de organizatie judeteana isi poate impune punctul de vedere in cadrul structurilor nationale. De asemenea, intocmirea listelor pentru alegerile parlamentare nu vor mai fi facute la centru, iar fiecare judet va avea posibilitatea sa-si desemneze candidatii proprii. Acest subiect este unul de actualitate la nivelul tuturor formatiunilor politice, existand de-a lungul timpului critici aprige asupra faptului ca unele conduceri centrale isi impun candidatii proprii, netinand seama de doleantele organizatiilor locale. Puiu Hasotti crede ca, prin alegerea ca presedinte a lui Theodor Stolojan, PNL a obtinut un punct important in cresterea si transformarea partidului ca alternativa de dreapta la actualul partid de guvernamant. La alegerile desfasurate la Congres, PNL Constanta a obtinut cea mai mare reprezentare in cadrul Delegatiei Parlamentarilor Nationali. Membrii organizatiei care au intrat in structura nationala sunt urmatorii: presedintele Puiu Hasotti, prim-vicepresedintele Gheorghe Iorov, primarul Harsovei, Ionel Chirita, si presedintele onorific al filialei, Aram Agop. Liderul constantean liberal, Puiu Hasotti, a mai afirmat ca, pana la alegeri, PNL nu va mai face nici un fel de aliante politice. In opinia lui Hasotti, vremea fuziunilor si a aliantelor pentru liberali a trecut. Presedintele constantean crede ca, din acest moment, partidul trebuie sa se dezvolte din interior. Prin aceste afirmatii, Puiu Hasotti a dorit sa dea un raspuns formatiunilor care se autointituleaza de dreapta si care acuza PNL-ul de o deplasare catre stanga esichierului politic. Senatorul Mircea Iustian s-a referit la delegatia reprezentantilor nationali care are ca principal scop crearea de proiecte si programe. Toate aceste documente vor fi centralizate si vor constitui baza programului de guvernare liberal. Termenul de elaborare a acestui program este jumatatea anului viitor. Vicepresedintele Gheorghe Iorov a anuntat ca, o data cu desfasurarea Congresului Extraordinar al PNL, a fost aprobat si programul politic al acestei formatiuni politice. Liderul liberal crede ca acest program este unul autentic de dreapta si nu poate fi acuzat de vreo tendinta de stanga, asa cum au afirmat unii analisti politici.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii