PNL-istii din Consiliul Local „Nu dorim alianta cu PSD-ul"
PNL-istii din Consiliul Local: „Nu dorim alianta cu PSD-ul"Cei trei liberali din Consiliul Local, Victor Manea, Nicolae Matei şi Ovidiu Cupşa, spun în cor că nici vorbă să fie de acord cu o eventuală alianţă cu Partidul Social-Democrat.
Chiar dacă în mandatul trecut se vorbea despre „maşina de vot PSD - PNL", acum lucrurile s-au mai schimbat, iar PNL-iştii sunt destul de vocali atunci când nu sunt de acord cu propunerile primarului Radu Mazăre. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca în toiul şedinţelor de consiliu, liberalii să „sară la gâtul" lui Mazăre, atitudine rar întâlnită în anii trecuţi. Numai că acum, în plin avânt de opoziţie, liberalii constănţeni se văd ameninţaţi de spectrul unei alianţe cu PSD-ul lui Mazăre. Însă, optimişti din fire, cei trei exclud orice posibilitate de împrietenire. „Varianta asta a fost câştigătoare pentru PD şi data trecută. S-a mai vehiculat varianta unei alianţe între PNL şi PSD şi a câştigat PD-ul", spune Constantin Matei, iar Victor Manea vine să-l completeze, aprobat de Cupşa: „N-aţi auzit ce zice domnul Berceanu, că preferă în continuare PSD-ul la guvernare?! Acum, în situaţia susţinerii moţiunii de cenzură, este normal ca partidele de opoziţie să se alieze. Este o atitudine firească, în momentul în care un guvern nu mai are susţinere politică, să nu mai guverneze, pentru că nu poate să-şi asume de unul singur ordonanţe.
Uitaţi-vă că din cinci ordonanţe pe care le-au dat, patru sunt neconstituţionale. Deci, guvernează prost. Dacă ar guverna bine, noi nu ne-am supăra, dar nu îi mai lăsăm să facă greşeli". Deci, varianta unirii intereselor politice cu cele ale social-democraţilor nici nu se ia în discuţie, în tabăra liberalilor constănţeni. „Nu ne dorim această alianţă cu PSD-ul, iar Crin Antonescu a afirmat clar că nu facem niciun fel de alianţă cel puţin până după alegerile prezidenţiale. Cel puţin până atunci", a mai spus Costică Matei.
{mos_ri:Victor Manea,Nicolae Matei,Ovidiu Cupsa}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Dorel 13 Oct, 2009 21:56 Tanti Surmelis Argentina,iar se "vede" mina lui Basescu.Fii vigilenta!
- SURMELIS 13 Oct, 2009 11:23 Ce le mai stii tu pe toate fato...
- surmelis argentina pusa 13 Oct, 2009 04:01 LIBERALII cauta nod in papura din orice .Aci sunt in alianta cu PSD-ul,aci sunt in alianta cu PD-L-ul.Guvernarea LIBERALA au incarcat ROMANIA de pensionari cu doua pensii,de bugetari cu salarii colosale,de traficanti de droguri,de traficanti de arme SICILIENE (ARMA CU MICROUNDE SI SISTEMUL DE SUPRAVEGHERE CU TERMOVIZIUNE PRIN INTERNET), de muritori de foame etc.