Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:40 30 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Podul de la Cernavodă a fost redeschis complet traficului cu o zi mai devreme

ro

20 Apr, 2022 14:07 1572 Marime text
Podul de la Cernavodă. foto: Facebook/CNAIRPodul de la Cernavodă a fost redeschis complet traficului, miercuri, 20.04.2022, începând cu ora 13:00, pe A2 calea 1, cu o zi mai devreme, conform calendarului asumat, respectiv 21.04.2022, și cu asigurarea unui nivel ridicat de calitate a lucrărilor efectuate, pentru a nu afecta începerea sezonului estival.   

Potrivit unui comunicat al CNAIR, astfel, prima etapă din acest an a lucrărilor de reabilitare la Podul de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2 (între km 155+415 - km 161+479), programată în intervalul 15.02.2022 – 21.04.2022, a fost realizată.

„Amintim că termenul de finalizare al contractului de execuție este data de 12.02.2023.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/“ - au precizat reprezentanții CNAIR

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii