Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:55 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polaris face mizerie

ro

21 Aug, 2003 00:00 1040 Marime text

In loc sa contribuie la curatarea orasului

Angajatii firmei de salubrizare arunca gunoiul strans de pe strazi in fata unei gradinite * Mai multe astfel de locuri din oras arata ineficienta firmei Polaris M

Personalul unei gradinite din Constanta reclama modul defectuos in care societatea de salubrizare Polaris M intelege sa faca curatenie pe strazi. De luni bune, langa gardul gradinitei Racor, situata in strada Avram Iancu, nr. 13, troneaza munti de gunoaie. Directorul gradinitei, Cornelia Manoliu, ne-a declarat ca nu mai poate sa iasa cu cei mici in curte pentru diverse activitati, deoarece resturile miros foarte urat si atrag mustele. De vina pentru depozitul de gunoi de langa gradinita nu este nimeni altcineva decat societatea Polaris M, adica tocmai firma platita ca sa ridice gunoiul. Mai mult decat atat, directorul gradinitei ne-a declarat ca angajatii societatii Polaris arunca intentionat acolo gunoiul pe care il strang de pe strada. In primele zile, Cornelia Manoliu a crezut ca a fost o intamplare si a asteptat ca situatia sa se remedieze. Ea a realizat, insa, ca aceea era o practica obisnuita a angajatilor societatii. Manoliu a incercat sa stea de vorba cu muncitorii care rasturnau in fiecare zi in fata gradinitei gunoiul strans pe strazi si a aflat ca asa le-a ordonat seful. "Seful", care nu a vrut sa spuna cum se numeste, a recunoscut ca in fiecare zi tot gunoiul strans pe strazile din zona e aruncat in fata gradinitei. Ulterior, trece masina de gunoi care il ridica. Cornelia Manoliu a incercat sa le explice reprezentantilor societatii Polaris M ca nu este normal ca gunoiul sa stea in strada in asteptarea masinii, pentru ca reprezinta un adevarat pericol de infectie. "M-au amenintat ca daca nu mai depoziteaza gunoiul acolo nu vor mai trece nici pe la mine sa ia gunoiul", ne-a declarat directorul gradinitei. Mormanele de gunoi care pot fi intalnite in mai multe locuri ale orasului demonstreaza ca practica de la gradinita de pe strada Avram Iancu nu reprezinta o exceptie. Un astfel de loc e chiar in plin centrul orasului, pe strada Stefan cel Mare. Toate aceste lucruri arata ineficienta firmei Polaris M.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii