Poligonul Zip Escort, autorizat pentru susținerea cursurilor pentru obținerea permisului de portarmă
Poligonul Zip Escort, autorizat pentru susținerea cursurilor pentru obținerea permisului de portarmăPotrivit reprezentanților ZIP Escort, cursurile sunt împărțite într-un modul teoretic privitor la folosirea armelor conform Legii 295/ 2004, un alt modul, practic, care are în vedere regulile de siguranță privind mânuirea armelor și un al treilea modul, care pune bazele măsurilor de prim-ajutor în orice tip de situație întâlnită.
„Poligonul Zip Escort oferă clienților săi un modul suplimentar, destinat celor care își doresc să devină vânători. Aceștia pot exersa pe un dispozitiv special, de antrenament, care folosește tehnologie ultraperformantă, brevetată la nivel internațional, care generează o analiză tehnică a focului angajat și un calcul balistic precis.
Astfel, viitorul vânător își poate dezvolta și îmbunătăți prin exercițiu propria tehnică de execuție a focului.
În timpul folosirii simulatorului se vor păstra normele de siguranță aplicate în timpul unei partide de vânătoare în timp real, putând fi setate peste 550 calibre de muniții pe propria armă de vânătoare a celui care vine să se antreneze“ - au precizat reprezentanții ZIP Escort.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp