Poliția de Frontieră Femeie, cercetată pentru trafic de migranţi. Ce s-a constatat în urma perchezițiilor
Poliția de Frontieră: Femeie, cercetată pentru trafic de migranţi. Ce s-a constatat în urma perchezițiilor
22 Jul, 2020 14:30
ZIUA de Constanta
1617
Marime text
- Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, în cooperare cu poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga şi Sânnicolau Mare, au depistat, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, desfăşurate pe raza judeţului Timiş, o femeie, cetăţean român, care a sprijinit doisprezece cetăţeni din Turcia, în încercarea de a trece ilegal frontiera.
Astfel, în jurul orei 14.00, o patrulă a poliției de frontieră a oprit pentru verificări, pe raza localităţii Bobda, judeţul Timiş, un autoturism marca Opel Zafira înmatriculat în România, care tracta o remorcă cu prelată. Mijlocul de transport era condus de o persoană de sex feminin, cetăţean român, domiciliată în municipiul Bucureşti.
La controlul fizic efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în interiorul autoturismului şi al remorcii douăsprezece persoane, cetăţeni străini, care nu aveau documente de identitate asupra lor. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care, aceştia, împreună cu femeia care se afla la volanul maşinii, au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele descoperite ascunse, unsprezece bărbaţi şi o femeie, sunt cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani. La cercetări, s-a stabilit că I.C., o femeie în vârstă de 50 ani, i-a preluat pe cei doisprezece din zona de frontieră cu intenţia să îi ajute să ajungă într-un stat din vestul Europei, în schimbul sumei de 70 euro pentru fiecare cetăţean străin.
Extinzând cercetările, seara trecută, în jurul orei 20:00, în baza mandatului de percheziţie emis de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiş, poliţiştii de frontieră au efectuat o percheziţie domiciliară la un imobil din localitatea Bodo, judeţul Timiş, imobil închiriat de către I.C. Cu această ocazie, au fost descoperite, în acel imobil, zece persoane, cetăţeni turci şi sirieni, cu vârste cuprinse între 4 şi 45 de ani, fără documente asupra lor. La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cei 22 de cetăţeni turci şi sirieni.
De asemenea, femeia este cercetată pentru infracţiunea de trafic de migranţi, iar pe numele acesteia s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Sursa foto:Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii