Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:54 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția de Frontieră. Trafic dublu la intrare în ţară, la graniţa cu Ungaria

ro

16 Jun, 2020 11:40 1248 Marime text
  • În data 15.06.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 65.200 persoane, cetățeni români și străini, cu 28.900 mijloace de transport (dintre care 12.760 automarfare).
  • Pe sensul de intrare au fost aproximativ 40.200 persoane cu 15.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 25.000 persoane cu 13.000 mijloace de transport. Per ansamblu, traficul în aceste zile înregistrează o creştere de peste 60 % faţa de media lunii mai.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 43.800 de persoane şi 18.300 de mijloace de transport (6.750 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 30.300 de persoane cu 10.600 mijloace de transport. Comparativ cu media zilnica a traficului din perioada stării de alertă, se constată că numărul persoanelor care s-au prezentat la intrarea în ţară s-a dublat. Ca de obicei, la această frontieră, cele mai tranzitate au fost PTF Nădlac, PTF Nădlac II şi PTF Borş, prin cele trei puncte de frontieră efectuând formalităţile pentru a intra în ţară, în ultimele 24 de ore, aproximativ 24.600 de persoane, iar 10.300 pentru a ieşi.

În aceasta perioadă, prin cele trei puncte de trecere se lucrează la capacitate maximă, la Nădlac I fiind deschise la intrarea în ţară 7 artere de control, iar la Nădlac II - Autostradă 10 benzi (6 pentru turisme, 2 pentru autocare şi 2 pentru camioane), fiind folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura celor două puncte de trecere. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc 20 de staţii mobile.

De asemenea, în urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 7.849 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F.  Nădlac I - 1.487 (din care 1.053 pe jos), P.T.F. Borş – 1.972, P.T.F. Nădlac II -3.261, P.T.F. Petea - 933, P.T.F. Vărşand - 55 etc.

Reamintim că la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei (8 în regim internaţional pentru persoane, turisme şi camioane şi 3 pentru lucrătorii transfrontalieri), sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Menţionăm faptul că valorile de trafic înregistrate în ultimele 24 de ore sunt în creştere, apropiindu-se de cele înregistrate în perioada sezonului estival, însă formalitățile de frontieră sunt îngreunate şi necesită un timp mai mare de procesare, pentru că, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele completează o declaraţie pe proprie răspundere, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică efectuează triajul epidemiologic.

În contextul măsurilor de relaxare, venim cu precizarea că pentru persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.


În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 26 fapte ilegale (16 infracţiuni şi 10 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 782.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 13.700 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 1 cetăţean români din diferite motive legale.
Sursa foto: Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii