Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:11 18 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția „Delta Dunării” a confiscat unelte de pescuit și pește în urma unei acțiuni împotriva pescuitului ilegal

ro

18 Dec, 2024 17:25 143 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Garda de Coastă
  • Valoarea bunurilor confiscate este estimată la 39.250 de lei.

În perioada 9-13 decembrie 2024, polițiștii Direcției de Ordine Publică - Serviciul de Poliție „Delta Dunării” au desfășurat o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal în Delta Dunării și zonele adiacente, rezultând în confiscarea mai multor unelte de pescuit, pește și bunuri.

Potrivit Poliției Române, au fost efectuate 2 acțiuni și 7 controale privind respectarea regimului pescuitului în Delta Dunării, Complexul lagunar Razim-Sinoe, precum și în județele Tulcea și Constanța.
 
Astfel, în cadrul activităților, au fost ridicate, în vederea confiscării, 73 de unelte de pescuit, 132 de kilograme de pește, din diferite specii, o ambarcațiune, un motor de ambarcațiune și alte bunuri.
 
De asemenea, au fost constatate două infracțiuni, prevăzute și pedepsite de Legea nr. 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii.
 
Valoarea bunurilor confiscate este estimată la 39.250 de lei.

 La data de 11 decembrie 2024, în zona – Canal de legătură 1 dintre lacul Golovița și lacul Zmeica, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție „Delta Dunării” au observat o ambarcațiune de tip lotcă, echipată cu motor, în care se aflau doi bărbați, care desfășurau activități de pescuit comercial.
 
La vederea echipajului de poliție, persoana aflată în spatele ambarcațiunii ar fi aruncat în apă un sac alb din plastic, a precizat Poliția Română.

 
După ligitimarea celor două persoane, echipajul a procedat la recuperarea sacului ce conținea 3 plase de tip setcă monofilament.
 
De asemenea, în aceeași zona, au mai fost descoperite în apă 12 plase de pescuit tip setcă monofilament, iar asupra uneia dintre persoane a fost găsit un dispozitiv GPS.

 
Cantitatea capturată a fost de 29 de kilograme de pește din diferite specii (13 kilograme de caras, 12 kilograme de plătică, un kilogram de crap, un kilogram de știucă și 2 kilograme de raci).
                           
Ambarcațiunea, motorul, rezervorul, acumulatorul, rama, dispozitivul GPS și uneltele de pescuit folosite la săvârșirea infracțiunii au fost ridicate, în vedere confiscării.
                           
Cantitatea de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil spre valorificare.
                           
În cauză, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerea de măsuri legale.


Citește și:
Șofer băut și cu mașina neînmatriculată, oprit după o urmărire în Ovidiu, județul Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii