Poliția Locală, prezentă în mai multe zone populate. Amenzi la Constanța (FOTO)
Poliția Locală, prezentă în mai multe zone populate. Amenzi la Constanța (FOTO)
17 Jan, 2023 10:41
ZIUA de Constanta
1235
Marime text
Săptămâna trecută, polițiștii locali au desfășurat o acțiune tematică care a avut ca scop verificarea respectării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a curățeniei în municipiul Constanța.
La acțiune au participat 38 de lucrători cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice de pe raza de competență teritorială din zona centrală a municipalității., transmite Primăria Municipiului Constanța prin intermediul unui comunicat oficial
S-a acționat cu preponderență în următoarele zone: Centru, Faleza Nord, Spitalul Județean, Piața Chiliei, Capitol, Gară,ICIL, Casa de Cultură, Flămânda, Trocadero, Dacia, etc.
De asemenea, s-a acționat și pe mijloacele de transport în comun.
Potrivit sursei citate, în cadrul activităților de prevenire și combatere a faptelor ilicite au fost legitimate 135 de persoane dintre care 12 apelau la mila publicului.
Oamenii legii au aplicat 125 de sancțiuni contravenționale în valoare de 30.170 lei și au dispus 3 măsuri complementare de aducere a terenului la starea inițială.
Cele mai multe abateri au vizat fapte antisociale din spectrul ordinii și liniștii publice precum: proferarea de injurii, apelarea la mila publicului, consumul de alcool pe domeniul public sau tulburarea ordinii, liniștii locuitorilor și a bunei vecinătăți., mai punctează sursa citată.
De asemenea, au fost aplicate amenzi contravenționale pentru răscolirea gunoiului din containerele special amenajate, aruncarea ambalajelor, hârtiilor, resturilor de țigări pe domeniul public, arderea substanțelor sau a materialelor de orice natură în aer liber, depozitarea de bunuri pe domeniul public, oprirea/staționarea vehiculelor în zonele amenajate cu pavele destinate traficului pietonal, lipsa titlului de călătorie valabil, fumat în spațiu public, ocuparea fără drept a unui loc de parcare rezervat, comerț neautorizat.
Activități similare se vor derula în continuare, în scopul asigurării unui climat public civilizat.
Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuarea orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro., mai transmite Primăria Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii