Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:57 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română În ultimele 24 de ore au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional

ro

10 Jan, 2024 12:27 1062 Marime text
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.100 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 6.000 de fapte contravenționale și 462 de permise de conducere au fost reținute.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, la data de 9 ianuarie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 425 de acțiuni și au intervenit la 2.150 de evenimente, dintre care 1.689 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
 
De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 87 de măsuri preventive.
 

„Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 6.004 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.113.217 lei.
 
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 70 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 462 de permise de conducere, dintre care 57 pentru viteză, 25 pentru alcool și 5 pentru droguri.
 
De asemenea, au fost retrase 279 de certificate de înmatriculare“ - au mai precizt treprezentanții Poliției Române.

Citește și: 

Polițiștii și jandarmii au aplicat în ultimele 24 de ore amenzi în valoare de peste 2,1 milioane de lei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii