Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:54 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română, situația în ultimele 24 de ore Sute de permise de conducere, reținute. Iată câte au fost pentru viteză

ro

09 Jan, 2024 11:42 758 Marime text
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.200 de solicitări ale cetățenilor și au reținut 456 de permise de conducere.
 
La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 397 de acțiuni și au intervenit la 2.279 de evenimente, dintre care 1.874 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
 
De asemenea, au fost depistate 24 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 56 de măsuri preventive. Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 5.239 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.998.007 lei.
 
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 125 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 456 de permise de conducere, dintre care 60 pentru viteză, 54 pentru alcool și 15 pentru droguri.
 
De asemenea, au fost retrase 257 de certificate de înmatriculare.


 
 Date despre acșiunea Blocada                                                                  
 
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

 
Astfel, la nivel național, 3.743 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
 
Au fost organizate 394 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 5.906 autovehicule și legitimate 9.438 de persoane.
 
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 4.024 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 157 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
 
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 32 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 22 de conducere sub influența alcoolului și 10 de conducere sub influența drogurilor. Au fost reținute 172 de permise de conducere, dintre care 27 pentru alcool și 26 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 129 de certificate de înmatriculare.
 

Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
 
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.


Citește și:

Știri ConstanțaSute de mașini verificate și peste 400 de amenzi aplicate în Acțiunea "Blocada! (FOTO+VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii