Poliția Română Sute de permise de conducer reținute, în ultimele 24 de ore
Poliția Română: Sute de permise de conducer reținute, în ultimele 24 de oreÎn ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.700 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 7.400 de fapte contravenționale și 417 permise de conducere au fost reținute.
Potrivit unui comunicat pus la dispozaiție de Poliția Română, la data de 6 noiembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 379 de acțiuni și au intervenit la 2.746 de evenimente, dintre care 2.293 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 23 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 43 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 7.415 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.744.087 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 124 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 417 permise de conducere, dintre care 114 pentru viteză, 54 pentru alcool și 12 pentru droguri.
Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor
situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 2.827 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 97 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.Astfel, la nivel național, 3.764 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Au fost organizate peste 370 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 6.214 autovehicule și legitimate 10.534 de persoane, a mai punctat sursa citată.
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au fost constatat 47 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 25 de conducere sub influența alcoolului și 7 de conducere sub influența drogurilor. Au fost reținute 195 de permise de conducere, dintre care 30 pentru alcool și 61 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 139 de certificate de înmatriculare.
Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.
Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare, a mai punctat Poliția.
Citește și:
MAI raportează intervenții la peste 4.000 de evenimente într-o singură zi!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp