Polițist prins în flagrant în timp ce primea 1000 de lei mită
Polițist prins în flagrant în timp ce primea 1000 de lei mită


Potrivit DGA, la data de 12.03.2025, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, împreună cu ofițeri de poliție din cadrul Structurii Centrale, sub coordonarea și la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au realizat prinderea în flagrant a unui agent de poliție din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu.
Polițistul a primit suma de 1000 de lei de la o persoană pe care o cerceta într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere și vătămare corporală din culpă, pentru propunerea soluției de clasare a cauzei.
Din cercetări, a rezultat că banii au fost pretinși în cursul lunii februarie 2025, când polițistul s-a deplasat la domiciliul persoanei cercetate.
Citește și:După audiere, procurorul de caz a dispus reținerea polițistului pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ - au mai precizat reprezentanții DGA.
Bărbați acuzați de luare de mită și conducere fără permis, prinși de polițiști
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp