Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:54 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițiștii au intervenit la peste 6.000 de evenimente, în Ajun și în ziua de Crăciun

ro

26 Dec, 2020 11:56 2262 Marime text
  • Amenzi în valoare de peste patru milioane de lei

Astăzi, 26 decembrie, purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a susținut o declarație de presă, la sediul MAI.

Regăsiți, mai jos, textul declarației:

Vă rog să îmi permiteți să prezint rezultatele celor mai recente acțiuni desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne pentru protejarea siguranței și a sănătății românilor prin  limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În Ajun și în ziua de Crăciun, polițiștii au intervenit la peste 6.200 de evenimente, pe parcursul celor două zile nefiind înregistrate însă situații de o gravitate majoră în planul ordinii publice.

În urma activităților de investigații, polițiștii au prins în flagrant 237 de autori de infracțiuni și 11 autori ai unor fapte penale în dosarele cu autor necunoscut. Totodată, au fost depistate 25 de persoane date în urmărire, dintre care 24 la nivel național și una la nivel internațional.

Au fost aplicate aproape 13.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 4 milioane de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 200 de mii de lei.

În ultimele două zile, au fost reținute 522 de permise de conducere și 142 de certificate de înmatriculare.

Aș vrea să precizez că numărul de accidente rutiere grave înregistrate în perioada minivacanței este în scădere față de anii anteriori. Astfel, numărul de accidente grave a scăzut față de 2018 cu 44%, iar față de 2019 cu 53%.


În ceea ce privește infracțiunile comise cu violență, și ne referim aici la omor, tentativă de omor sau tâlhărie, se continuă trendul descendent al ultimilor ani. Față de anul 2018, se înregistrează o scădere cu 38%, iar față de 2019 cu 33%.

O altă misiune importantă a efectivelor MAI, în Ziua de Crăciun, a fost asigurarea protecției transportului dozelor de vaccin de la intrarea în țară prin punctul de trecere a frontierei de la Nădlac și până la Institutul Cantacuzino. Structurile MAI vor asigura și protecția următoarelor transporturi de doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore, la nivel național, pentru verificarea modului în care au fost respectate măsurile de protecție sanitară, au acționat aproape 13.800 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, precum și angajați de la Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor și ai autorităților publice locale.

Au avut loc 1.200 de acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificați aproximativ 3.000 de operatori economici, 136 de operatori transport persoane, 7.800 de obiective de interes, dintre care 2.300 de unități de alimentație. În plus, au fost verificate 74.400 de persoane.

În urma acțiunilor de control din ultimele 24 de ore, au fost aplicate peste 3.800 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 800.000 de lei.


Aproximativ 2.800 de sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 49 pentru nerespectarea distanțării fizice, iar 40 pentru încălcarea măsurii carantinei sau a izolării.

Alte 826 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor privind libera circulație a persoanelor.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, față de o persoană au început cercetările pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

La linia telefonică TEL VERDE la care pot fi sesizate situații de nerespectare a măsurilor de protecție sanitară,  au fost primite 5 apeluri, fiind direcționate pentru verificări la nivelul structurilor teritoriale.

Alte  nouă sesizări însoțite de imagini foto/video, semnalau în special nereguli privind purtarea măștii de protecție și păstrarea distanțării fizice la nivelul municipiului București.

Angajații Ministerului Afacerilor Interne și ai celorlalte instituții vor avea în continuare în atenție zonele cu risc crescut de răspândire a virusului SARS-CoV-2, inclusiv obiectivele supuse restricțiilor.

Le mulțumim tuturor celor care au respectat măsurile dispuse de autorități, înțelegând că acestea au ca scop limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19 și protejarea noastră a tuturor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii