Pompieri, polițiști, jandarmi, autorități locale și militari din MApN și-au unit forțele pentru a readuce normalul în localitățile afectate din Galați (VIDEO)
Pompieri, polițiști, jandarmi, autorități locale și militari din MApN și-au unit forțele pentru a readucePompieri, polițiști, jandarmi, autorități locale și militari din MApN și-au unit forțele pentru a restabili normalitatea în localitățile din județul Galați, afectate de inundațiile recente.
„Cuvântul de ordine este și va rămâne SOLIDARITATEA”, transmit salvatorii de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
„ÎMPREUNĂ – pompieri, polițiști, jandarmi, autorități locale și militari din MApN – ne-am unit forțele pentru a restabili normalitatea în localitățile gălățene afectate de inundații.
Eforturile noastre comune sunt dedicate comunităților care au nevoie de sprijin, pentru ca viața să revină la normal, cât mai curând posibil”, precizează, în continuare IGSU.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin intermediul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială a început de luni, 7 octombrie, distribuirea ajutoarelor de urgență suplimentare destinate familiilor și persoanelor singure afectate de fenomenele meteorologice extreme produse în luna septembrie 2024.
Citește și
MMSSAjutoarele suplimentare pentru Galați și Vaslui ajung începând de luni
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!