Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:55 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pompierii militari au intervenit în peste 1.400 situații de urgență. Constanța a revenit în topul solicitărilor

ro

22 Nov, 2022 09:52 1162 Marime text
foto cu  rol ilustrativ: IGSU
În cursul zilei de ieri, 21.11.2022, pompierii militari au intervenit în peste 1.400 situații de urgență.

Salvatorii au fost prezenți la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național. Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.423 misiuni desfășurate de echipajele operative, în ultimele 24 de ore.

La nivel național, 1.202 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe solicitări de sprijin fiind înregistrate în zona București-Ilfov (253 cazuri), urmată de județele Timiș (60 cazuri), Constanța (54 cazuri), Mureș (49 cazuri) și Sibiu (49 cazuri).

În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 47 incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 163 misiuni pentru protecția comunităților., transmite IGSU. 


Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 8 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În urma acestor evenimente, 5 persoane și-au pierdut viața în județele Argeș, Bacău, Caraș-Severin și Vaslui.

În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 11 persoane aflate în dificultate.

În afara acestor situații, în contextul fenomenelor hidrometeorologice care s-au manifestat în ultimele 24 de ore, la nivel național, pompierii au intervenit în municipiul București și în 12 localități din 9 județe (Botoșani, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Prahova și Suceava) pentru înlăturarea efectelor generate de vremea nefavorabilă. 

Astfel, cu eforturi susținute, colegii noștri au acționat în sprijinul populației și administrației publice locale pentru evacuarea apei din 2 subsoluri, 3 curți, 4 străzi, pentru degajarea unui panou publicitar și a 19 copaci căzuți pe carosabil, fiind avariate 8 autoturisme., mai transmite sursa citată.


Oficial de la IGSU despre intervenții 

-Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale, ieri, din partea salvatorilor giurgiuveni, în urma producerii unui accident rutier. Impactul s-a produs între două autoturisme, pe raza localității Schitu, când unul dintre acestea a părăsit partea carosabilă. Primele echipaje de descarcerare și prim ajutor ajunse la locul solicitării au constatat că în urma evenimentului rutier au rezultat două victime încarcerate. Colegii noștri au extras persoanele din autoturismul avariat și le-au acordat asistență medicală de urgență la fața locului, ulterior acestea fiind transportate la spital.


-O altă intervenție care a presupus efort susținut din partea echipajelor de stingere din județul Vaslui a avut loc pe parcursul nopții trecute, pe raza comunei Stănilești. Pompierii militari au fost solicitați printr-un apel la numărul de urgență 112 să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la acoperișul bisericii din satul Chersăcosu. Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că arderea se manifesta generalizat la acoperișul și turla bisericii, pe o suprafață de aproximativ 70 mp. După aproximativ două ore de luptă continuă cu flăcările, focul a fost stins, astfel că pericolul extinderii incendiului la întregul lăcaș de cult a fost eliminat și nu au fost înregistrate victime.

De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, au fost transmise 2 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, 1 mesaj privind prezența animalelor sălbatice, în județul Argeș și 1 mesaj privind o avertizare hidrologică imediată, în județul Timiș.

Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 225 pompieri salvatori și 165 mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.

Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii