Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:42 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pompierii salvatori au intervenit în peste 1.400 de situații de urgență, ieri. Unde s-au înregistrat cele mai multe situații

ro

16 Sep, 2022 10:24 891 Marime text
Imagine de la un incendiu, foto: Pexels În cursul zilei de ieri, 15.09.2022, pompierii salvatori au intervenit în peste 1.400 de situații de urgență

În ultimele 24 de ore, echipajele operative au gestionat 1.469 situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Astfel, 1.241 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (267 cazuri), urmată de județele Mureș (68 cazuri), Cluj (62 cazuri) și Timiș (55 cazuri).

Potrivit IGSU, în afara acestor misiuni, colegii noștri au acționat pentru stingerea a 57 incendii, precum și în cazul altor 191 intervenții în sprijinul comunităților.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 3 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.

De asemenea, în perioada de referință, la nivel național, pompierii militari au salvat 8 persoane aflate în dificultate.

-O misiune care a necesitat intervenția promptă a salvatorilor suceveni a avut loc ieri, în municipiul reședință de județ, în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, unul dintre autovehicule s-a răsturnat, iar conducătoarea mașinii a rămas blocată în interior. Pompierii militari, ajunși la locul solicitării, au constatat că în urma evenimentului rutier au rezultat două victime, conștiente și cooperante. Echipajele de descarcerare au extras victima din autoturismul răsturnat, iar salvatorii SMURD au efectuat evaluarea medicală la fața locului pentru cele două persoane implicate în incident, din cele două autovehicule, nefiind necesar transportul acestora la spital.

-O intervenție solicitantă a avut loc, în perioada de referință, când echipajele operative au fost solicitate să acționeze pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la biserica din localitatea Crasna, județul Sălaj. Pompierii militari, sosiți la fața locului, au constatat că arderea se manifesta pe o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați. După aproximativ trei ore de luptă continuă cu focul, echipajele de stingere au lichidat incendiul, fără a fi înregistrate victime.


În ultimele 24 de ore au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 6 mesaje privind prezența animalelor sălbatice, în județele Argeș (1), Brașov (2), Buzău (1), Mureș (1) și Prahova (1) și 2 mesaje privind fenomene meteo periculoase în județele Bihor (1) și Satu Mare (1).

Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 243 de pompieri salvatori cu 153 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.

Unitățile operative ale IGSU rămân mobilizate pentru intervenția imediata în cazul producerii situațiilor de urgență și acordarea de prim-ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Totodată, evoluția situației din teren este atent monitorizată de Centrul Operațional Național pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor din teren.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro., transmite IGSU. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii