Popular, Progresul, Republica, Tineretului, Bulevard, Filimon Sârbu Ce s-a ales din cinematografele cândva iubite și frecventate de constănțeni (galerie foto)
Popular, Progresul, Republica, Tineretului, Bulevard, Filimon Sârbu: Ce s-a ales din cinematografele cândva iubite
14 Jan, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
17247
Marime text
Dacă înainte de Revoluția din 1989, constănțenii își găseau refugiul din problemele cotidiene la un film bun, care rula în cimematografele de stat, la ora actuală au la dispoziție doar două, și alea private. Este vorba despre Cityplex din incinta Tomis Mall și Cinema City Maritimo Shopping Center. Ce-i drept, Consiliul Județean Constanța a promis că în acest an va redeschde cinematograful Republica, reabilitat cu fonduri europene.
În 1954, în Constanța era inaugurat cinematograful Republica, o emblemă pentru oraș. Cinematograful era al doilea ca mărime și importanță din România, după Patria din București. Republica a reprezentat pentru constănțeni o oaza de cultură și distracție. Având aproape 1.000 de locuri, la Cinema Republica au rulat mii de filme străine și românești, cele mai multe fiind difuzate în permieră națională. Cinematograful a funcționat 40 de ani, fiind unul dintre cele mai moderne din România și din Europa de Est. După schimbarea regimului comunist, studioul și-a pierdut din strălucire, iar, treptat, publicul și-a pierdut interesul. După o încercare de privatizare eșuată, Republica s-a degradat, ajungând o ruină. Salvarea a venit de la CJC, care a preluat imobilul, pe care îl transformă, cu ajutorul fondurilor europene, într-un Centru multifuncțional educativ pentru tineret, care va purta numele regretatului actor constănțean Jean Constantin. Noul centru va fi echipat cu aparatură modernă: sistem de proiecţie, sistem lumini şi sistem de sunet, laptopuri, video proiectoare, ecrane de proiecţie şi plasme TV. În plus, clădirea va fi consolidată, fațada va fi refăcută și, cel mai important, imobilul existent va mai avea un etaj. Centrul pentru tineret şi pentru elevi şi studenţi se va adresa tuturor cetăţenilor din municipiul şi din judeţul Constanţa.
O scurtă istorie
Potrivit volumului „Constanţa şi Techirghiolul: ghid ilustrat pentru vizitator“, elaborat de Th. Ionescu şi I.N. Duployen, și editat de Tipografia Albania, 1924, în Constanța au funcționat mai multe cinematografe.
Cimenatografele Arena Grand și Elite erau situate pe bulevardul Ferdinand.
Cinematograful Palat era situat în Piaţa Independenţei (Ovidiu) - sală în funcţiune din perioada premergătoare Primului Război Mondial şi câţiva ani după aceea. Pe timpul primului război mondial sala a fost vandalizată de armatele ce au pus stăpânire pe Constanţa.
Tomis era situat pe strada Carol, între vechiul local al Poştei şi Hotelul Grand.
Parcul Cinema - Teatru Trianon era situat pe strada D.A. Sturza 20 (în piaţa Basarabia, vis-a-vis de Hotelul Bulevard şi Banca Comercială).
Cinematograful Popular se afla pe bulevardul Tomis nr. 38. Înaintea intrării în circuit ca cinematograf în clădire a funcţionat Hotelul REGAL. Clădirea a fost transformată ulterior parterul fiind configurat pentru a îndeplini condiţiile unei săli de cinema. În perioada de după 1947 cinematograful s-a numit Popular. Cinematograful Popular a fost redenumit Studio.
Cinematograful Progresul era amplasat pe strada Ştefan cel Mare nr. 33. Sală de cinema avea pe circa o treime din partea din spate un balcon cu câteva rânduri de scaune.
Pe bulevardul Tomis nr.110 era situat cinematograful 23 August. Ieşirea din cinematograf, după terminarea spectacolelor se făcea printr-o curte a unui imobil de pe strada Sarmisegetuza.
Tot pe bulevardul Tomis nr. 127 era amplasat și Cinematograful Tineretului.
Cinematograful Bulevard se afla pe bulevardul Mamaia nr. 169 A. Cinematograful a fost construi în anul 1952 şi s-a numit Donca Simo după numele străzii pe care era amplasat.
Cinematograful Filimon Sârbu era pe bd. I.C. Brătianu nr. 83
Cinematograful Republica era situat pe bulevardul Ferdinand nr.54 Cladire cu formă trapezoidală.
Construit în 1978, Cinematograful Dacia era amplasat pe bulevardul Tomis nr. 235 și avea o suprafață de 1.165 mp.
Grădina-cinematograf Tomis de pe bulevardul Ferdinand nr.9 A avea o suprafață de 1.867 mp.
Grădina-cinematograf Albatros era situată pe bulebardul Mamaia nr. 1
Grădina Cinematograf Victoria - (demolată)
Sala de teatru cinema Tranulis (ulterior Fantasio). Pe locul vechii săli s-a construit în anul 1927 Teatrul Tranulis. Ulterior teatrul a fost redenumit Fantasio. În anul 1946 cu faţada modificată sala a funcţionat cu predilecţie pentru armata rusă dislocată în Constanţa. Clădire aflată pe colţul opus Teatrului Fantasio (Bulevardul Ferdinand colţ cu Str. Mihai Viteazul).
Cazinoul - pentru o perioadă (începănd cu anul 1952), sală de cinema. După renovarea din anii 1950 clădirea a funcţionat şi ca sala de cinematograf.
Începând cu anii 1950 s-au mai difuzat filme în sala Lahovari, iar Clubul SNC a avut de asemenea o sală pentru proiecţii cinematografice.
Cinematograful Maxim Gorki era situat pe bulevardul Tomis.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- indel 05 Apr, 2019 18:57 Mai era si cinematograful Donca Simo, pe bulevardul Lenin, dupa Sorbona (Institutul de 3 ani) in drum spre Mamaia
- Dragos 14 Jan, 2015 11:46 Cinema MAJESTIC pe strada CUZA VODA 24 (se pare 8 Martie) cu iesire prin curtea casei de la numarul 22, daramat prin anii 60'
- Daniel 14 Jan, 2015 08:21 A-ti uitat de cinema DESROBIREA ce se afla in peninsula aproape de agentia de bilete CFR si sala ARLUS si sala SNC aflate pe Blvd Tomis intre Miga si Polar. Cinema Republica a fost construit in anii 1964