Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:28 08 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Posibile date pentru alegerile prezidențiale. Românii ar putea vota abia în vară

ro

07 Jan, 2025 12:36 397 Marime text

Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: ZIUA de Constanța

Astăzi, 7 ianuarie 2024, este ultima zi în care Guvernul mai poate da hotărârea pentru organizarea primului tur al alegerilor prezidenţiale în 23 martie, dată vehiculată în spaţiul public în ultimele două săptămâni.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, Executivul are alte planuri, iar românii ar urma să fie chemaţi la urne abia după Paşte, pe 25 mai, respectiv 8 iunie.

Liderii Coaliţiei urmează să se reunească în şedinţă pentru a discuta atât despre data organizării alegerilor, cât şi despre candidatura lui Crin Antonescu din partea partidelor pro-europene. 

Este ultima zi în care guvernul poate da HG pentru organizarea alegerilor în luna martie. Legislația spune că data alegerilor trebuie anunțată cu cel puțin 75 de zile înaintea datei alegerilor când vom merge la urne să votăm președintele, iar până în acest moment guvernul nu s-a grăbit să vină cu acest demers.

Astfel, e varianta cu 23 martie pentru primul tur al alegerilor prezidențiale - pentru această dată astăzi curge termenul de 75 de zile. Așadar, azi ar trebui să fie dată legea care prevede data alegerilor și organizarea acestora la finalul lunii martie. În acest moment această variantă este pusă sub semnul întrebării.  

Au apărut deja variantele în care datele alegerilor să fie trase cât mai spre vară, pentru ca partidele să aibă timpul necesar să își mobilizeze candidații, iar Coaliția vrea să dea candidatul câștigător la aceste alegeri prezidențiale.


Ilie Bolojan spunea că aceste alegeri ar putea să se desfășoare chiar după sărbătorile pascale, ceea ce înseamnă că ar putea duce cu mult, după jumătatea lunii aprilie, aceste alegeri.

PSD vrea să ducă alegerile în vară, în sensul în care pe data de 25 mai să avem primul tur al alegerilor prezidențiale și în 8 iunie al doilea, lucru care ar putea crea un nou conflict în Coaliție.

Variantele pentru datele alegerilor:  
  • 23 martie - primul tur / 6 aprilie - turul al doilea
  • 30 martie - primul tur / 13 aprilie - turul al doilea
  • 25 mai - primul tur / 8 iunie - turul al doilea
 
"Până în acest moment, toți liderii partidelor politice au fost în contact cu mine, am comunicat și, săptămâna aceasta, pe 8-9 vor avea loc discuții. Nu au de ce să mă invite la ședință, nu sunt membru al coaliției. Dacă există niște informații pe care vreau să le dau, mă pot invita, dar nu sunt membru de drept al acestei coaliții. Deciziile sunt exterioare mie. Nu e o problemă că nu sunt invitat, nu are o semnificație politică. Cu ce să mă consulte? Cu data alegerilor? Cât mai repede, am spus", a declarat Crin Antonescu luni seară la Antena 3 CNN.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii