Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:42 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pot dărâma camera lăutarilor Casa Olt din Satul de Vacanţă face primii paşi spre modernizare

ro

16 Feb, 2016 00:00 4428 Marime text
 

Casa Olt din Satul de Vacanţă intră în epoca modernizărilor. Societatea care deţine restaurantul şi spaţiile de cazare a obţinut, ieri, un certificat important şi aşteptat de mai bine de un an - autorizaţia de desfiinţare parţială a corpului C1 a imobilului cunoscut sub denumirea de Casa Olt.
 
Firma Merkal SRL, cea care deţine activele acestui local, îi are ca asociaţi pe Denis Memet şi Erkal Memet, iar obiectul principal de activitate al firmei este „prelucrarea şi conservarea cărnii“.

Potrivit administratorului firmei, Denis Memet,  imobilul ce urmează a fi desfiinţat este un spaţiu de câţiva metri pătraţi, care nu era de mare utilitate până acum. „Acum un an, am demarat demersurile pentru modernizarea imobilului în care funcţionează Casa Olt. Avem trei dosare depuse la Primărie şi sperăm ca acestea să meargă simultan. Ne bucurăm că ne-a fost eliberat acest act, sperăm ca în cel mai scurt timp să demarăm investiţia.
 

Spaţiul pe care îl desfiinţăm este un loc de vreo cinci metri pătraţi în care stăteau lăutarii. Cei de la Primărie ne-au impus să demolăm acest imobil pentru că toată construcţia depăşeşte procentul de ocupare a terenului. Intenţionăm să modernizăm întreaga construcţie. Nu va fi edificat nimic nou, doar va fi modernizat localul“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, administratorul firmei Merkal SRL, Denis Memet.

 
Potrivit vrajitorul.ro, firmei i-a mers din plin în ultimul timp, cifra de afaceri crescând de la an la an. La finele lui 2014, societatea avea o cifră de afaceri de 4.914.964 de lei şi un profit de 25.556 de lei, cu 24 de angajaţi.


 
Firma este asociată ca persoană juridică în SC Maramert SRL şi Merkal Star SRL (radiată). Ca administrator mai apare şi în Group Claudiu 2004 SRL şi Merkal SRL.
 
Denis Memet este asociată şi în Group Claudiu 2004 SRL şi Pemial SRL (radiată). Erkal Memet este asociat în Group Claudiu 2004 SRL, Memet Erkal PF (radiată) şi Merkal ME SRL, unde este şi administrator, la fel ca şi în Maramert SRL.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii