Povestea tulburătoare a unui român din Spania care a obținut permisul de conducere, deși nu are brațe. Le-a pierdut la vârsta de 11 ani, electrocutat
Povestea tulburătoare a unui român din Spania care a obținut permisul de conducere, deși nu are brațe. Le-a
21 May, 2022 18:42
ZIUA de Constanta
1725
Marime text
După zece ani de sacrificii, Dani, un bărbat de 33 de ani, de naționalitate română, fără mâini, a reușit vineri, 20 mai, să ia permisul de conducere la Școala de Șoferi Irrintzi din localitatea spaniolă Basauri, singura autorizată pentru a instrui persoanele cu dizabilități fizice severe.
Cu piciorul drept românul controlează accelerația și frâna, la fel ca într-un vehicul automat, iar cu vocea transmite acțiunile către computerul de bord, pentru a activa semnalizatoarele sau a claxona, de exemplu.
10 ani au trecut pentru ca acest vis să devină realitate și pentru a putea strânge banii necesari.
„Șapte mii de euro” , povestește Dani, fără a pune la socoteală banii de transport, cazare, formare, taxe.
A strâns ban cu ban, în unele zile mai mult, în altele, mai puțin, cerșind pe străzile din Malaga sau în metroul din Madrid, scrie jurnalemigrant.com.
„Viața mea depinde de societate. Dacă ei sunt bine și fericiți, sunt și eu”, mărturisește Dani.
A crescut fără părinți.
Dani și-a pierdut brațele la vârsta de 11 ani, electrocutat în timp ce lucra pentru un bărbat într-un sat din România. În loc să-l ducă la spital, acesta l-a abandonat într-un șanț. Când l-au găsit niște trecători, cangrena îi deteriorase brațele și trebuiau amputate. Nici școala nu a mai putut s-o urmeze.
A plecat la Madrid când a împlinit 18 ani.
„Viața nu are cale de întoarcere, prietene. Doar mașinile pot merge înapoi”, își ilustrează propriul destin acest bărbat adoptat de comunitatea din Malaga
Următorulvis pe care îl are este să strângă cei 20.000 de euro care îl costă să adapteze comenzile unei mașini automate la stilul său de condus.
„Șapte mii de euro în zece ani, deci douăzeci de mii…”, oftează tânărul român.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii