Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:51 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prahova Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, scapă de arestul preventiv, fiind plasat în arest la domiciliu

ro

01 Feb, 2024 17:38 940 Marime text
  • Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, scapă de arestul preventiv, el fiind plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, a decis, joi, Tribunalul Prahova.
     
Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, scapă de arestul preventiv, el fiind plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, a decis, joi, Tribunalul Prahova, potrivit Agerpres.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul a înlocuit măsura arestului la domiciliu dispusă anterior faţă de alte două persoane implicate în administrarea complexului turistic- Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Decizia este definitivă.

Cei trei sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru "intrarea în legalitate" au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, spun anchetatorii.

„De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu (...), sursa probabilă a incendiului fiind 'efectul termic al curentului electric”, preciza anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.


Conform sursei citate, societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea 'pompă de apă' având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.

Opt persoane, respectiv cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului care a izbucnit la Ferma Dacilor a doua zi de Crăciun, a încheiat sursa citată.



Citește și:
Incendiul de la Ferma Dacilor: Procurorii cer prelungirea arestului în cazul administatorilor complexului turistic din Tohani 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii