Prefectul Claudiu Palaz a sustinut „Sa construim Europa" pe plaja Modern (galerie foto)
Prefectul Claudiu Palaz a sustinut „Sa construim Europa" pe plaja Modern (galerie foto)Invitatul de onoare a fost prefectul Constanţei, Claudiu Palaz, care a admirat fiecare „construcţie" în parte şi a ascultat fiecare legendă a respectivului castel, declarând că în acest fel şi-a adus aminte de copilărie. „Copiii au fost foarte inventivi, nici nu mă aşteptam să mă surprindă în acest fel. Se vede că şi-au dat interesul şi că au pus suflet pentru ceea ce au construit. Am vrut să organizăm acest eveniment pentru prima dată la malul mării pentru ca să fie un cadou în plus pentru copii", ne-a declarat prefectul. Printre şcolile participante la eveniment se numără Şcoala Generală „Remus Opreanu", Liceul „Ovidius", Şcoala Generală „Ion Borcea" (Agigea), Şcoala Generală „Ciprian Porumbescu", Şcoala Generală „Dan Barbilian", Şcoala Generală „Aurel Vlaicu" şi Şcoala Generală „Nicolae Iorga".
Câştigării concursului au fost Şcoala Generală „Remus Opreanu", cu castelul Trakai din Lituania, Şcoala Generală „Nicolae Iorga" cu castelul d'Azzano din Italia şi Şcoala Generală „Constantin Anghelescu" cu castelul Siklos din Ungaria.
La sfârşitul evenimentului, fiecare echipă a primit cărţi şi simboluri ale Uniunii Europene, dar şi câte un tort ornat în culorile drapelului ţării pe care aceasta a reprezentat-o.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp