Prefectul Ion Constantin, dat în judecată de un angajat al instituţiei (documente)

30 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3129
Marime text
La Tribunalul Constanţa a fost înregistrat, la data de 27 octombrie, dosarul cu numărul 6865/118/2015, având drept obiect „contestaţie decizie de concediere”.
Părţi în cauză sunt Filiz Ismail-Pârcălabu, în calitate de reclamant, şi Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa, alături de prefectul Ion Constantin, în calitate de pârâţi.
În cadrul instituţiei au avut loc restructurări de personal, conform prefectului judeţului Constanţa. „S-au restructurat patru posturi, dintre care două pentru personalul contractual şi două posturi pentru funcţionari. Pentru cei doi funcţionari care lucrau în cadrul Prefecturii Constanţa, am reuşit să identificăm două posturi vacante în cadrul instituţiei, dintre care unul temporar, însă pentru personalul contractual nu am reuşit să facem acest lucru”, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Ion Constantin.
„Din personalul contractual făceau parte doamna Filiz Ismail-Pârcălabu şi doamna Magdalena Moroşan, pentru care nu am reuşit să identificăm posturi. Ordinul de prefect privind reorganizarea posturilor a fost emis pe data de 23 septembrie. Personalul contractual avea o lună la dispoziţie pentru a-şi găsi un nou loc de muncă. Practic, raporturile de serviciu au încetat la 23 octombrie. Acţiunea doamnei Filiz Ismail-Pârcălabu este una normală, în încercarea de a-şi păstra locul de muncă”, a precizat prefectul Constanţei.
Ce avere are Filiz Ismail-Pârcălabu
Vă prezentăm declaraţiile de avere şi de interese ale lui Filiz Ismail-Pârcălabu, consilier Afaceri Europene în cadrul Prefecturii Constanţa. Conform declaraţiei de avere depuse în iunie 2014, Filiz Ismail-Pârcălabu deţine, în comuna 23 August, un teren în suprafaţă de 500 de metri pătraţi, dobândit în 2006, prin cumpărare. Are, de asemenea, un apartament de 90 mp, dobândit în 2004, situat în municipiul Constanţa, precum şi o casă de locuit de 113 mp, în Eforie, dobândită în 2013, alături de soţul său, Ştefan Ismail-Pârcălabu.
În declaraţia sa de avere figurează, de asemenea, un autoturism Mazda. Consilierul din cadrul Prefecturii Constanţa nu are conturi şi depozite bancare, nici plasamente şi investiţii directe, şi nici datorii.
În anul fiscal anterior completării acestei declaraţii de avere, Filiz Ismail-Pârcălabu a realizat, ca salariat al Prefecturii Constanţa, un venit de 62.360 de lei, în vreme ce soţul său, Ştefan Ismail-Pârcălabu, a avut onorarii obţinute din activităţi independente (avocatură), conform declaraţiei de impunere.
Filiz Ismail-Pârcălabu nu declară niciun interes. Ştefan Ismail-Pârcălabu a fost, cu ani în urmă, şef Serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. În ceea ce o priveşte pe Filiz Ismail-Pârcălabu, aceasta activează în Prefectura Constanţa de pe vremea prefectului Radu Volcinschi.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii