Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:36 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectura Constanța vizitată de colindători mici și plini de voie bună (FOTO)

ro

12 Dec, 2024 14:17 177 Marime text

Colindători, Sursa foto: Prefectura Costanța
  • Agenda prefectului Adrian-Teodor Picoiu a inclus două vizite speciale, în cadrul cărora micii colindători de la grădinițele din Constanța au adus magia sărbătorilor.

Astăzi, 12 decembrie 2024, agenda prefectului Adrian-Teodor Picoiu a inclus două vizite speciale, în cadrul cărora micii colindători de la grădinițele din Constanța au adus magia sărbătorilor de iarnă la sediul Palatului Administrativ.

Astfel, copii de la Grădinița Ambracadabra – Școala Gimnazială Nr. 17 „Ion Minulescu”, coordonați de prof. educație timpurie Liliana Bratosin, dar și de la Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Poveștilor” din Constanța, sub îndrumarea prof. Steluța Negură, prof. înv. preșcolar Mihaela Stan și prof. înv. preșcolar Claudia-Andreea Bogoi, au colindat cu voie bună personalul din cadrul Prefecturii.
 
Micuții, cadrele didactice, părinții, bunicii, dar și angajații Instituției Prefectului au trăit momente speciale, iar emoțiile, de la lacrimi până la zâmbete și aplauze, au fost din plin. 
„Am avut astăzi, la Prefectură, invitați speciali. Copiii ne-au amintit tuturor, mie și colegilor, de frumusețea sărbătorilor. Ne-am amintit de clipele petrecute cu cei dragi și ne-am simțit și noi copii pentru câteva clipe. Mulțumim tuturor pentru că au reușit să ne umple inimile de bucurie!”, au transmis reprezentanții Prefecturii.

La final, prefectul Adrian- Teodor Picoiu și subprefectul Șenol Ali le-au oferit copiilor mici daruri. 

Sărbători fericite!

Citește și:
Prefectura ConstanțaDoi elevi au fost premiați pentru media 10 la Evaluarea Națională 2024
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii