Pregătirile pentru celebrarea Zilei drapelului au intrat în linie dreaptă la Constanța

• Militarii din Forţele Navale Române participă la ceremoniile militare şi religioase, care se desfășoară cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional la Constanța.
• Pregătirile pentru celebrarea Zilei Drapelului Naţional au intrat în linie dreaptă.
• Drapelul Naţional a fost decretat, pentru prima dată, ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza "Dreptate - Frăţie" înscrisă pe el, aşa cum arată "Istoria României în date", Ed. Enciclopedică, 2003.

Ziua Drapelului Naţional este marcată, în fiecare an, la 26 iunie, fiind instituită prin Legea 96/1998.

Drapelul tricolor este un simbol naţional, alături de stemă, sigiliu şi imn, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că "drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu".




Drapelul Naţional a fost decretat, pentru prima dată, ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza "Dreptate - Frăţie" înscrisă pe el, aşa cum arată "Istoria României în date", Ed. Enciclopedică, 2003.

El nu a suferit transformări majore de-a lungul istoriei. Doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori.

Documente sigilografice atestă faptul că, în unele epoci istorice, drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roşul în partea superioară, galbenul în mijloc şi albastrul la bază. De asemenea, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare). Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar Ştefan cel Mare.

Urmaş al vechilor steaguri de luptă din Moldova şi Ţara Românească, tricolorul a apărut în secolul al XIX-lea şi a devenit simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Pe câmpul de luptă sau în competiţiile sportive, ca însemn al statului sau ca dovadă de patriotism, îi însoţeşte pe români de aproape două secole. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Zi a Drapelului Național al României în mai 1998.


Istoria Tricolorului, un simbol mai vechi decât Marea Unire, începe în 1848. În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I: albastrul apare lângă hampă, galben în mijloc, roşu în partea exterioară.

Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului al XIX-lea. Poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).

Tricolorul românesc e simbol de libertate la 1848 şi de unitate la 1859. Îi însoţeşte pe ostaşii care aduc independenţa României în 1877. Spre el vor privi cu speranţă românii în lupta pentru unitate, încununată la 1918.




Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional. Astfel, s-a stabilit ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, purtând deviza Dreptate şi frăţie, acordându-i-se şi denumirea de «stindard al libertăţii».

Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, măreţele momente ale istoriei noastre, Independenţa din 1877 şi Marea Unire din 1918, luptele purtate în cele două războaie mondiale, s-au desfăşurat toate sub semnul Drapelului Naţional. Este de datoria noastră să ne aplecăm mereu asupra trecutului şi să respectăm eroismul înaintaşilor".

Tricolorul a apărut din dorinţa de unitate a moldovenilor şi a muntenilor. La începutul secolului al XIX-lea, în vremea domnitorilor Alexandru Dimitrie Ghika şi Mihail Sturdza, steagurile Principatelor aveau doar două culori: în ţara Românească galben şi albastru, în Moldova - roşu şi albastru. Primul decret pentru a prezenta tricolorul ca steag naţional datează de la 14 iunie 1848. Steagul revoluţionarilor de atunci avea aceleaşi culori ca astăzi, dar aşezate orizontal.

În 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite.

„Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”, declama domnitorul.

În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I.

„Pânza era tricoloră, albastrul apare lângă hampă, deci culorile sunt pe verticală, galben în mijloc, roşu în partea exterioară. În cele patru colţuri, nişte ghirlande din frunze de laur, apărea cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era pictată stema ţării”, aminteşte Şerban Constantinescu.

Istoric

Drapelul naţional (albastru, galben, roşu – de la lance) a fost decretat ca simbol naţional de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească la 26.VI.1848.
În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”.
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.

Jean Alexandre Vaillant, (chemat și stabilit în Muntenia în 1830, profesor și director al „Colegiului Sf. Sava” din București 1831-1834), spunea că tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.

Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa.

În timpul revoluţiei de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică (1848 – 1849), când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.



Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: „Frăția”: „Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de „stindard al libertății”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuie făcute stindardele naționale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că „stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind”.

În Adunarea populară desfășurată pe dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, „zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române.

În timpul Revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu şi instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti, a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional.

Tricolorul devenea astfel steagul naţional al tuturor românilor. Culorilor li se atribuia pentru prima dată o semnificaţie, roşul semnifică frăţia, galbenul exprimă bogăţia ogoarelor, albastrul semnifică libertatea. Culorile erau împărţite egal pentru a reprezinta principiul egalității, iar orientarea în sus semnifica verticalitatea.

Potrivit unei alte ipoteze tricolorul s-a impus ca drapel național în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâșia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâșia roșie sa fie dispusă pe partea superioară.

După venirea lui Carol I, steagurile au avut benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
În 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii. „Toate ţările devenite socialiste sau comuniste după al doilea Război Mondial şi-au schimbat stemele, introducând elemente sovietice. E clar că ele nu aveau nici o legătură nici cu tradiţia stemelor, nici cu heraldica”, arată Cornel Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naţional.

O dată cu instaurarea republicii au fost interzise toate însemnele regatului, drapelul Republicii Populare Române a rămas tot tricolorul, dar având în centru nou creata Stemă a Republicii.

Despre stemă

Stema înfăţişa:  un tractor, un grup de trei furnale pe câmpul unui soare care răsare, înconjurat de o înmănunchiere de spice de grâu, legate de o panglică având inscripția Republica Populară Română şi inițialele R. P. R. la capătul spicelor.

Din 1952, prin prevederile Constituţiei,  în partea superioară a Stemei Republicii apare o stea roşie în cinci colţuri, iar din 1965, tricolorul a purtat Stema Republicii Socialite România.

Românii vor decupa stema cu elemente sovietice de pe steag în Decembrie 1989. Îşi recuperau astfel drapelul, după mai bine de 40 de ani în care nu le mai aparţinuse.

Potrivit Constitutiei din 1991 drapelul naţional urma să nu mai conţina nici un element heraldic, o eventuala Stema urmând a fi folosită separat pentru însemnele oficiale.

Prin renunţarea la Stema comunistă, steagul tricolor a devenit însă aproape identic cu cel al statului Ciad, fapt interzis categoric de reglementarile heraldice internaţionale. (Drapelul Ciadului diferă de drapelul românesc doar prin nuanţa ceva mai închisă a fâşiei albastre, indigo, în loc de cobalt cum e la cel românesc).

România s-a plasat astfel, fără voie,  în centrul unui scandal diplomatic a cărui rezolvare a fost amânata permanent, în ciuda nenumaratelor semnale negative primite din partea specialiştilor în vexilologie, ştiinţa care se ocupa cu studiul drapelelor naţionale, deoarece legislaţia internaţională interzice utilizarea aceluiaşi steag de către două ţări. Steaguri similare cu tricolorul romanesc mai au Republica Moldova şi Andora, dar cu steme pe culoarea galbenă centrală.

O eventuală nouă formă a drapelului naţional nu poate fi decisă decât printr-o noua Constituţie. În iunie 2013, Comisia pentru revizuirea Constituţei a adoptat  un amendament la legea fundamentala prin care se introduce Stema Naţionala pe drapelul României. Stema va fi aceeaşi ca cea votata prin lege organică, în 1992.
Pentru sportivi si pentru exploratori, drapelul nu are răceala însemnului oficial. El este, înainte de toate, semnul victoriei şi al mândriei de a fi român.

„Drapelele naţionale au o origine în steagurile, drapelele de luptă. În cazul războaielor, porneşti la atac cu steagul şi o faci de sute şi sute de ani. Sportul este un fel de competiţie, de război dacă vreţi, paşnic, între două ţări”, analizează antropologul Vintilă Mihăilescu.

Drapelul Naţional este şi simbolul sub care militarii români participă în prezent la misiunile din teatrele de operaţii.

Cel mai mare drapel al României, care a constituit un nou record mondial, a fost desfăşurat, la 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni. Drapelul, cântărind aproximativ 5.000 kg, a avut dimensiunile de 349,425 x 226,917 metri, rezultând o suprafaţă declarată de 79.290,39 mp.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța