Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:08 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă, întrevedere cu ambasadorul Israelului la București, David Saranga

ro

26 Jul, 2022 18:58 1395 Marime text
Intrevedere la Guvern. foto: Guvernul RomânieiPrim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria,  pe ambasadorul Israelului la București, David Saranga, în vizită de rămas bun, la încheierea misiunii sale în România.

Potrivit unui comunicat al Guvernului României, întrevederea a constituit ocazia pentru a trece în revistă stadiul relațiilor bilaterale, realizările în domeniul cooperării militare, în domeniul securității, al sănătății și al economiei, dar și cu elemente ce pot fi dezvoltate la nivelul cooperării în managementul apelor, agricultură și securitatea cibernetică, unde există spațiu de dezvoltare a colaborării, pe fondul provocărilor viitoare.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă i-a mulțumit ambasadorului Saranga pentru întreaga sa activitate la București. Preluând mandatul într-o perioadă dificilă, acesta a reușit, prin prezența și activitățile sale inedite să schimbe lucrurile, să le reașeze pe făgașul normal și să determine o apropiere și simpatie unanimă față de sine și de agenda sa în România.

„Ambasadorul David Saranga a remarcat că realizările au fost pe măsura așteptărilor și a relației tradiționale foarte bune între părți. România este cotată de către Israel între primii trei parteneri în UE, tot astfel cum Israelul este pentru România cel mai important partener din Orientul Mijlociu.

Prim-ministrul României și ambasadorul Israelului au analizat in extenso evoluția conflictelor din apropierea celor două state, în Siria și Ucraina, conflicte care influențează ambele părți. Contextul complex este cel care recomandă extinderea relațiilor bilaterale și menținerea relațiilor sectoriale în domenii care marchează o relație strategică.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a urat succes ambasadorului David Saranga în activitatea viitoare și a exprimat încrederea că acesta va rămâne un apreciat “ambasador” al României în Israel, așa cum îl recomandă toată activitatea desfășurată în țara noastră“ - au mai precizat reprezentanții Guvernului României.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii