Premierul Viorica Dăncilă, declarații după ce PSD a pierdut majoritatea în Parlament
Premierul Viorica Dăncilă, declarații după ce PSD a pierdut majoritatea în Parlament


Opoziția a reușit să preia majoritatea în plen cu ajutorul câtorva social-democrați, printre care și Paul Stănescu, principalul rival al premierului în PSD, potrivit presei centrale.
Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, ca o reacție a impotrivirii Opoziției de a se reuni sâmbătă pentru votul moțiunii de cenzură, a declarat:
Viorica Dăncilă, a mai susţinut că CCR a dat dreptate Guvernului prin ultimele decizii şi i-a cerut şefului statului să numească miniştri interimari imediat şi să motiveze în scris respingerile făcute:„Această tărăganare a votului chiar de semnatarii ei arată cât de mult își doresc să ajungă la guvernare. Este prea mare deranjul să sacrifice o zi de sâmbătă pentru votul despre care spun că și-l doresc atât de tare? Nu sunt cei de la PNL cei care voiau să se lucreze și sâmbăta? Este uluitoare ipocrizia lor. Să se uite în ochii votanților și să le spună că în weekend nu mișcă un deget pentru țară. V-ați arătat micimea, că sunteți neserioși și comozi. Este rușinos și este împotriva intereselor țării să mențineți această stare de instabilitate în care românii au de suferit. Rămâneți aceeași adunătură de interese.”
"CCR dă dreptate Guvernului, preşedintele a încălcat flagrant Constituţia. Îi cer preşedintelui să numească miniştri interimari imediat, nu de îndată, pentru că am văzut cu toţii ce înseamnă asta la Klaus Iohannis. Îi cer, de asemenea, aşa cum a decis Curtea, să motiveze în scris respingerile făcute, aşa cum era normal încă de la început. Să ia o scurtă pauză de la poze, lansări de carte şi şedinţe de campanie în sediul PNL şi să-şi aducă aminte că încă este preşedintele în funcţie şi că are atribuţii constituţionale pe care este obligat să le şi exercite", a spus Dăncilă într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PSD.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp