Premiile Galei „Ana Aslan”, manifestare organizată la Brăila în memoria academicianului de renume mondial
Premiile Galei „Ana Aslan”, manifestare organizată la Brăila în memoria academicianului de renume mondial
06 Oct, 2024 17:15
ZIUA de Constanta
737
Marime text
- Premiile Galei „Ana Aslan”, manifestare organizată sâmbătă şi duminică, la Brăila, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la admiterea medicului Ana Aslan în Academia Română, au fost înmânate de personalităţi ale lumii medicale şi academice româneşti, prezente cu această ocazie în oraşul natal al academicianului de renume mondial.
Gala Premiilor 'Ana Aslan' este dedicată "recunoaşterii personalităţilor şi iniţiativelor care au adus contribuţii semnificative în domeniul geriatriei şi gerontologiei, continuând moştenirea lăsată de renumitul academician Ana Aslan, director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie", potrivit organizatorului evenimentului, Fundaţia "Ana Aslan", informează Agerpres.
"Ideea organizării acestei manifestări a pornit anul trecut, când s-au împlinit 35 de ani de când Ana Aslan a trecut în nefiinţă. Atunci am venit la Brăila şi împreună cu reprezentanţii Primăriei Brăila am fost la biserică, iar la masa de după, care se organizează la orice comemorare, a venit această idee de a marca faptul că Ana Aslan, născută în Brăila, a fost una dintre personalităţile de vază ale României. Aşa s-a conturat ideea de a oferi Premiile 'Ana Aslan', iar Primăria Brăila a fost deschisă şi ne-a ajutat mult cu organizarea acestui eveniment. Ne-am dorit ca premiile să fie deosebite, aşa că ne-am gândit să oferim fiecărui câştigător câte o monedă cu efigia Anei Aslan, lansată de Banca Naţională. Monedele 'Ana Aslan' au o valoare numismatică deosebită, nu le au decât colecţionarii, iar noi am achiziţionat aceste monede pentru evenimente cu totul speciale. Dintr-o serie de 40 de monede pe care le aveam, nouă au fost premii aici. Am spus ca fiecare câştigător al premiului să aibă această valoare spirituală şi nu numai în casa lui. Şi cu ce puteam să o asociem pe Ana Aslan? Cu flori, cu cărţi şi cu ceva care să rămână în timp", a declarat preşedintele Fundaţiei ''Ana Aslan'', Speranţa Prada.
În cadrul Galei 'Ana Aslan' au fost acordate nouă premii: 1. Premiul pentru implicare deosebita în cercetările legate de problematica vârstnicilor; 2. Premiul pentru iniţiative din domeniul pregătirii în geriatrie; 3. Premiul pentru bune practici în domeniul îngrijirii vârstnicilor; 4. Premiul pentru activităţi de voluntariat, dedicate persoanelor vârstnice; 5. Premiul pentru crearea unor medii de existenţa adaptate vârstnicilor; 6. Premiul pentru activităţi de mass-media dedicate vârstnicilor; 7. Premiul pentru activităţi dedicate vârstnicilor, realizate de către entităţi religioase; 8. Premiul pentru o carieră profesională dedicată geriatriei; 9. Premiul acordat unei unităţi administrativ-teritoriale implicate în susţinerea geriatriei şi gerontologiei.
Juriul a fost format din personalităţi ale lumii medicale şi academice româneşti, care au fost prezente cu această ocazie la Brăila. Preşedintele juriului a fost academician Georgeta Filipi - membru de onoare al Academiei Române, iar din juriu au făcut parte academician Doina Banciu - preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, prof. dr. Cătălina Poiană - preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti, prof. dr. Camelia Diaconu - preşedintele Uniunii Medicale Balcanice, Cristina Nedelcu - secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, Doina Melinte - Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Petronela Dobrin - jurist al Senatului Românie, şef Departament Relaţii Europene, Veronica Dobrin - reprezentant al vieţii culturale brăilene şi al societăţii civile şi prof.dr. Gabriel Prada, preşedintele Societăţii Române de Geriatrie.
Preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, Mircea Beuran, a propus cu această ocazie reînfiinţarea reţelei de servicii medicale profilactice de tip ambulator, concepută de academicianul Ana Aslan.
"Având în vedere creşterea continuă a prevalenţei persoanelor vârstnice şi mai rapidă a celor de peste 75 de ani în România, se impune să instituim din nou un sistem de servicii medicale profilactice de tip ambulator, conform celui existent în timpul doamnei academician Ana Aslan. Propunerea este de a recrea reţeaua de tip ambulator înfiinţată de doamna academician Ana Aslan, adaptată la contextul actual al condiţiilor noastre de sănătate şi condiţiilor sociale în care trăim. Doamna academician Ana Aslan şi-a dedicat întreaga activitate şi chiar existenţa vârstnicilor din România, luptând pentru ameliorarea stării de sănătate şi a situaţiei lor sociale. Deviza doamnei Aslan trebuie să fie şi deviza noastră, a tuturor: 'Să dăm viaţă anilor şi ani vieţii'", a declarat Mircea Beuran.
Preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, academician Doina Banciu, a făcut cunoscut cu această ocazie că instituţia pe care o reprezintă a semnat, în urmă cu o săptămână, un acord de cooperare ştiinţifică cu Institutul 'Ana Aslan', pentru continuarea cercetărilor lăsate moştenire de Ana Aslan.
"Doamna academician Ana Aslan a fost şi membră a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România din 1973 şi până în 1988, concomitent cu membră a Academiei Române. Intrarea în Academia Română s-a bazat fireşte pe meritele ei, dar şi pe recomandarea academicianului Teodorescu, care era la acea vreme membru al academiei noastre. Am ţinut neapărat să fiu aici, la această gală, pentru că numele Ana Aslan este al dumneavoastră, al brăilenilor, dar noi toţi cei care, mai tineri sau mai bătrâni, călătorim prin lume, vedem peste tot Gerovitalul şi ştim că acesta aparţine Anei Aslan, chiar dacă el astăzi are un alt brand de producţie. Pentru că susţinem acest domeniu de ştiinţă, vreau să vă spun că, acum o săptămână, academia noastră a semnat un acord de cooperare ştiinţifică cu Institutul 'Ana Aslan'. Ceea ce a realizat academicianul Ana Aslan s-a bazat pe cercetare, cercetare pe care mi-aş dori ca cei tineri şi cei mai puţini tineri să o continue în sensul celor pe care le-a lăsat moştenire Ana Aslan", a subliniat Doina Banciu.
Gala Premiilor 'Ana Aslan' a avut şi două sesiuni de comunicări ştiinţifice, cu lucrări susţinute de dr. Theodora Bărbulescu-Poli (fosta şefă de cabinet a Anei Aslan) - vicepreşedintele Fundaţiei "Ana Aslan", conf. dr. farm. Gabriela Vlăsceanu, prof. dr. Gabriel Prada, farm. Ion Bobaru, dr. Maria Diaconescu, dr. ing. Cerasela Măciucă. La manifestare a fost prezent şi director general al Companiei Zentiva, producătorul medicamentului Gerovital, Simona Cocoş.
Galei Premiilor 'Ana Aslan' a fost organizată de Fundaţia "Ana Aslan" în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila.
Ana Aslan este Cetăţean de onoare al municipiului Brăila post mortem din 31 martie 1997. În municipiul Brăila există un bust al acesteia, amplasat la intersecţia străzilor Mihai Eminescu şi Ana Aslan. Ana Aslan a fost o mare consumatoare de artă, în patrimoniul Muzeului Brăilei "Carol I" găsindu-se obiecte de artă decorativă, piese arheologice, plachete, medalii, distincţii care i-au aparţinut profesoarei şi care pot fi admirate în Expoziţia permanentă 'Ana Aslan' din cadrul Secţiei Memoriale, coordonată de muzeograful şef Elena Ilie. Expoziţia cuprinde şi o mare parte din obiectele care se găseau în casa Anei Aslan din Bucureşti - mobilier, tablouri, obiecte personale şi de vestimentaţie.
Citește și
BNR lansează o monedă de argint cu chipul Anei Aslan. Cât costă moneda
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii