Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:37 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele CJ Constanța, Mihai Lupu „Scopul nostru este să realizăm reabilitarea Teatrului de Vară Mamaia“

ro

01 Feb, 2024 12:52 921 Marime text
Sursa galeriei foto: Facebook/Mihai LupuPreședintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupus a precizat printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook că recent a aprobat noi indicatori tehnico-economici în cadrul ședinței CJC pentru reabilitarea Teatrului de Vară Mamaia. 

De asemenea, Mihai Lupu a menționat că la celelalte proceduri inițiate anterior nu s-au arătat suficienți operatori economici interesați din cauza faptului că durata inițială de execuție de 10 luni a fost considerată prea scurtă. 

În acest context, noul grafic stabilit prevede o durată totală de realizare a investiției de 21 luni, cu 3 luni destinate proiectării și 18 luni pentru execuție.

„Sunt obiective de o amploare semnificativă pentru întreaga comunitate, față de care depunem eforturi susținute pentru a le reabilita și pune în valoare. Uneori, însă, aceste proiecte necesită mai mult timp decât am sperat inițial.

Un exemplu elocvent în acest sens este Teatrul de Vară Mamaia, pentru care recent am aprobat noi indicatori tehnico-economici în cadrul ședinței CJC. După cele două proceduri de achiziție inițiate în urma aprobării acestor indicatori, am constatat cu regret că nu s-au arătat suficienți operatori economici interesați. Motivul? Durata inițială de execuție de 10 luni a fost considerată prea scurtă, iar la ultima procedură cele două oferte depuse s-au dovedit a fi neconforme. În urma acestor constatări, am solicitat proiectantului actualizarea graficului de proiectare și execuție. Astfel, noul grafic prevede o durată totală de realizare a investiției de 21 luni, cu 3 luni destinate proiectării și 18 luni pentru execuție.

Cu speranța că noii indicatori tehnico-economici vor stârni interesul operatorilor economici, deschidem invitația către societățile cu experiență în proiectare și execuție pentru a participa la următoarea rundă a procedurii de achiziție, care se va relua în perioada următoare. Scopul nostru este să realizăm reabilitarea acestui obiectiv cultural de referință și să restabilim tradiția festivalurilor de amploare pentru a oferi o experiență de neuitat generațiilor viitoare“ - a mai precizat președintele CJ Constanța, Mihai Lupu.

Citește și: 

Cresc costurile de reabilitare a Teatrului de Vară de la Mamaia. CJC va lansa o nouă licitație anul acesta(DOCUMENT)

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii