Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:38 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

ro

10 Apr, 2024 19:36 1695 Marime text





 
  • Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS),  Valeria Herdea, a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, în cadrul unei întâlniri de lucru cu profesioniştii din sănătate, că se doreşte semnarea unui nou contract începând cu data de 1 iulie, care va avea o serie de modificări, dar nu spectaculoase, şi care va avea cam aceleaşi valori ca şi cel actual, potrivit Agerpres

„Încercăm să modificăm un contract în care vor fi câteva noutăţi, nu spectaculoase. Dar cred că dacă vom reuşi împreună - nu singură, împreună, eu îmi asum, dar vreau să vă asumaţi alături de mine şi de toţi aceşti oameni care şi-au pus pielea în joc - vreau să vă rog frumos să vă asumaţi şi să faceţi tot ce trebuie în aşa fel încât, la 1 iulie 2024, să putem continua, măcar cu aceleaşi valori, acest contract în aşa fel încât să-l ducem cu demnitate până la capăt, respectând trei principii: dialog, respect, valorizare. Ăsta ar fi punctul unu, echilibru şi stabilitate, punctul doi şi trei în sistem", a declarat Valeria Herdea, în întâlnirea de lucru organizată la Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş.


Preşedintele CNAS a precizat că prin noul contract, din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate şi că există promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii.

„Să ştiţi că în sistemul medical, întâmplător sau nu, există şi bani. Unul dintre lucrurile pe care mi le doresc este să ajutăm medicii să găsească acei bani şi să poată să-şi dezvolte serviciile. La 1 iulie 2023, contractul nou pentru care s-a muncit de la Colegiul Medicilor, dar eram pe partea cealaltă a mesei, şi-a propus să aducă şi serviciile în atenţia noastră şi să poată fi remunerate. Anul acesta, contractul de la 1 iulie 2024 va aduce persoanele neasigurate şi promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii, vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali. Încercăm să schimbăm multe lucruri, dar este foarte greu. E un an dur, un an cu plin de încercări pe care îl ştiţi, n-are sens să vă povestesc mai mult", a subliniat Valeria Herdea.


Preşedintele CNAS a spus că deşi cunoaşte foarte bine sistemul, şi de pe poziţia de pacient şi de pe poziţia de medic, există foarte multe probleme, însă se concentrează pe găsirea de soluţii.

„Haideţi să vă spun cum stăm. Avem la acest moment 10.070 de medici aflaţi în contract, medici de familie aflaţi în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în asistenţa medicală de ambulatoriu 3.473 de contracte avem, în asistenţă de paraclinic 1.059, spitale civile 372, spitale private 342 (...). La capitolul în care lucrăm noi, cei mai mulţi, prezenţa medicului de familie, arată aşa: există 1.529 de locuri de medic de familie neocupate, 190 de localităţi fără puncte de lucru, fără medic de familie, deci total lipsit de asistenţă medicală - 1.043 de localităţi cu deficit din punct de vedere al prezenţei medicului de familie. Cifrele sigur că pot continua şi am să vă mai spun ceva. La acest moment am cerut 90 de miliarde de lei, am obţinut 62 (miliarde, n.r.), la bunuri şi servicii avem 44,5 miliarde, 30% la spital, 8% la medicina de familie, 6% la ambulator, 1% la stomatologie. Avem în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate 17 programe curative. Programele de prevenţie sunt la Ministerul Sănătăţii", a mai arătat Valeria Herdea.

 
 Citește și
CNAS a înființat grupuri de lucru pentru optimizarea reglementărilor din domeniul asigurărilor sociale de sănătate
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii