Președintele ÎCCJ convoacă Secţiile Unite în urma sesizării CCR, pe tema proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale
Președintele ÎCCJ convoacă Secţiile Unite în urma sesizării CCR, pe tema proiectului de lege privind eliminarea
28 Jan, 2020 19:12
ZIUA de Constanta
1595
Marime text
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Alina Corbu, a convocat, miercuri, Secţiile Unite pentru a se stabili dacă se impune sesizarea Curţii Constituţionale, în urma adoptării proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale.
"Preşedinte Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a luat măsurile necesare pentru convocarea Secţiilor Unite în data de 29 ianuarie, la ora 18,00", a informat, marţi, instituţia.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că magistraţii urmează să discute despre o eventuală sesizare a CCR în legătură cu proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 247 voturi "pentru", niciun vot "contra" şi 21 de abţineri, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii