Președintele interimar Bolojan, la prima conferință de presă de la preluarea mandatului (VIDEO)
Președintele interimar Bolojan, la prima conferință de presă de la preluarea mandatului (VIDEO)


Președintele interimar Ilie Bolojan susține prima conferință de presă de la preluarea mandatului.
Este o conferință pe care am considerat că trebuie să o organizăm. Se împlinesc două săptămâni de când exercit această funcție. Acum două săptămâni am preluat această responsabilitate și am venit cu câteva idei, să lucrăm pentru România, țara noastră, în această perioadă, să păstrăm o neutralitate politică și să îi respectăm pe români.
Dacă în cele trei luni de interimat nu vom putea să facem bine pentru țara noastră, măcar să nu facem rău. Aceasta este ideea principală și asta am încercat.
Un subiect important de politică externă și de securitate au fost negocierile pentru Ucraina. așa cum știți, SUA au făcut o pivotare pentru a relua dialogul diplomatic cu Rusia, iar în cadrul acestui dialog au început și discuțiile legate de Ucraina.
Cu toții suntem de acord că acesta este un prim pas pentru o încetare a focului, dar mai ales pentru o pace durabilă, pe care ne-o dorim cu toții.
În această perioadă, legat de aceste negocieri, am susținut câteva chestiuni: faptul că o încetare a focului, care nu este urmată de un acord de pace care să ofere garanții de stabilitate și de securitate Ucrainei poate fi doar un intermezzo pentru un nou început al conflictului. Dacă s-ar menține această agresivitate a Rusiei, Ucraina poate să fie doar prima victimă. Cred că pentru noi susținerea unei stabilității, atât pentru a proteja Republica Moldova și România, este o chestiune importantă.
Am susținut că prezența la aceste negocieri a reprezenanților Ucrainei este un lucru necesar. Am susținut că prezența reprezentanților Europeni este un lucru bun și necesar, atât datorită contribuțiilor pe care țările europene le-au avut la apărarea Ucrainei.
În ceea ce privește susținerea pentru Ucraina în consultările care au avut loc, mi-am exprimat, de principiu, disponibilitatea țării noastre de a susține în continuare această țară, pentru că nu este doar o susținere a victimei în fața agresorului, ceea ce este o chestiune de principiu, ci și pentru că este o susținere pentru securitatea țării noastre. Ucraina poate fi doar prima victimă.
Avem o unanimitate – toți ne dorim încetarea conflictului, pace la graniță și există o majoritate parlamentară care susține atât din partea României, dar și a Europei, acordarea unui sprijin financiar, militar, pentru Ucraina, așa cum se va decide, foarte probabil, săptămâna viitoare. Există o majoritate care susține ca un reprezentant al Europei să participe la aceste negocieri, credem că este un lucru bun. Acestea au fost direcțiile principale în ceea ce privește războiul.
A doua chestiune importantă de politică externă a fost dialogul dintre SUA și Europa. Noi ne-am dezvoltat în aceștia ani ca țară, pentru că, din punct de vedere extern, s-au respectat două condiții: am fost o țară sigură, acest lucru asigurat de scutul NATO – unde rolul SUA nu poate fi substituit, un rol strategic, și ne-am dezvoltat datorită apartenenței Europene.
Fața multor localități, infrastructura s-a schimbat, datorită fondurilor europene. Pentru noi, menținerea acestei situații este o chestiune strategică, și din acest punct de vedere, indiferent de suișul sau coborâșurile acestui dialog, credem că în continuare lucrurile se vor stabiliza. Suntem convinși că NATO va rămâne un scut important de protecție, nu doar în Europa, dar și în alte părți ale lumii, iar SUA sunt un garant al acestei stabilități.
Având în vedere acest dialog, am acceptat și în discuțiile cu celelate țări europene, ca ele să își asume un rol mai important în menținerea păcii pe continent. Ascest lucru înseamnă o creștere a cheltuielilor de apărare. Pe bună dreptate, a apărut discuția că contribuția unor țări europene, în principal, este mult prea mică față de protecția pe care o au. Așa cum știți, România a avut o creștere a bugetului apărării, în 2023, am fost sub 1,5% din PIB, în 2024, am ajuns la peste 2.2%. Deci există un acord între forțele politice pentru a susține această majorare a cheltuielilor de apărare și există acest acord în aproape toate țările din UE.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!