Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:21 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele Iohannis „Diplomația continuă să aibă un rol determinant în asigurarea păcii și a unui cadru propice pentru progresul României“

ro

01 Sep, 2024 13:17 447 Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis. foto: ZIUA de ConstanțaPreședintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, 1 septembrie 2024, un mesaj cu prilejul Zilei Diplomației Române.

„Ziua Diplomației Române îmi oferă prilejul de a felicita întreg corpul diplomatic și consular al României pentru activitatea desfășurată pentru promovarea în plan extern a intereselor statului român și ale cetățenilor români, pentru asigurarea influenței și a prestigiului țării noastre în lume.

Într-un context internațional marcat de conflicte, crize și de contestarea de către o serie de actori a ordinii globale fundamentate pe reguli, România beneficiază de securitate și stabilitate și contribuie la asigurarea securității europene, datorită unei politici externe coerente, curajoase, ghidate de principii și valori clare și bine puse în aplicare.

Diplomația continuă să aibă un rol determinant în asigurarea păcii și a unui cadru propice pentru progresul României și pentru creșterea bunăstării cetățenilor săi.

Este definitorie în acest sens contribuția diplomației române la configurarea unui răspuns adecvat în raport cu provocările majore de securitate generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta a inclus eforturi intense de promovare în cadrul NATO și al Uniunii Europene a imperativului de a consolida capacitatea de apărare și descurajare pe Flancul Estic. Totodată, a accentuat importanța strategică a zonei Mării Negre pentru stabilitatea și prosperitatea întregii Europe.

De asemenea, rolul diplomaților români în intensificarea interacțiunii strategice a României cu SUA și cu ceilalți parteneri de referință din cadrul comunității euroatlantice, dar și de la nivel global a fost unul indispensabil. Demersul a fost cu atât mai relevant pe fondul amenințărilor hibride extinse ale Rusiei îndreptate împotriva lumii democratice.

Dezvoltarea cooperării multidimensionale cu state din vecinătate, dar și din alte regiuni ale lumii, promovarea obiectivelor României în cadrul UE – de la aderarea țării noastre la spațiul Schengen, la susținerea procesului de extindere a Uniunii, – avansarea unor proiecte de țară, precum aderarea la OCDE – toate acestea sunt semnificative în egală măsură și nu ar fi fost posibile fără implicarea activă a membrilor corpului diplomatic și consular al României.

Stimați membri ai corpului diplomatic și consular al României,

Diplomația este supusă în ultimii ani unor noi transformări geopolitice, digitale și sociale, ceea ce implică o adaptare continuă. În acest context, activitatea și responsabilitatea unui diplomat s-au modificat de o manieră substanțială.



Vă reamintesc că destinul României este rezultatul forței pe care o are națiunea noastră și, implicit, al forței pe care o manifestă diplomația țării, oferind prin dumneavoastră exemplul unui partener credibil, stabil și responsabil.

Indiferent dacă activați în Centrala MAE, în ambasadele și oficiile consulare ale României din străinătate sau desfășurați activități în cadrul altor instituții sau organizații, vă îndemn să acționați în continuare cu același profesionalism și devotament pentru îndeplinirea misiunii extrem de importante pe care o aveți.

La mulți ani!“ - a transmis președintele Iohannis

Citește și: 

Klaus Iohannis în vizită oficială la Chişinău la invitaţia Maiei Sandu!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii