Preşedintele Klaus Iohannis, la ceremonia de deschidere a anului universitar, în Cluj "Cu miniștri mediocri nu obții decât rezultate mediocre."
Preşedintele Klaus Iohannis, la ceremonia de deschidere a anului universitar, în Cluj: "Cu miniștri mediocriPreședintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut luni, 30 septembrie a.c., la Cluj-Napoca, o alocuțiune în cadrul ceremoniei de deschidere a anului universitar 2019-2020.
Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:
"Domnule Președinte al Academiei Române și Rector al Universității „Babeș-Bolyai”,
Stimați Rectori, Decani, membri ai Senatului,
Domnule Primar,
Excelențele voastre,
Dragi studenți și profesori,
Doamnelor și domnilor,
Îmi face o deosebită plăcere să deschid anul universitar la „Babeș-Bolyai”, de care mă leagă multe amintiri frumoase din perioada în care și eu am fost student aici, la Facultatea de Fizică. Cred că fiecare absolvent este mândru de a sa alma mater, iar când aceasta este un punct de referință pentru mediul universitar românesc, sentimentele sunt cu atât mai puternice.
Universitatea „Babeș-Bolyai” este un simbol și un fervent promotor al rolului educației în normalizarea și modernizarea României, un rol pe care l-am susținut la rândul meu constant pe parcursul întregului mandat.
Modul în care a fost înființată și activitatea de o sută de ani a universității reprezintă expresia a trei valori-cheie indispensabile unei Românii funcționale și de succes.
Prima este prioritizarea educației în viața statului. Acest lucru îl vedem din rapiditatea cu care a fost creat un sistem educațional complet în Transilvania în decursul primului an de după Unire.
Decidenții și oamenii de cultură de atunci nu s-au cramponat în birocrație, nu au ezitat, nu au tărăgănat. S-au asigurat că un sistem de educație în limba română până la nivelul universitar va fi accesibil imediat locuitorilor din Transilvania.
A doua valoare este toleranța pe care o reprezintă mediul educațional multicultural și multilingv de la „Babeș-Bolyai”. Aici se poate învăța în limba română, dar și în maghiară și germană, ceea ce reflectă astfel o istorie multiseculară de conviețuire pe teritoriul transilvan.
Această practică a toleranței este cu atât mai importantă cu cât vedem deja o creștere a mobilității studenților, dar și a cadrelor didactice.
Promovarea excelenței în educație și cercetare este cea de-a treia valoare, reflectată de eforturile Universității de a încuraja cercetarea și de a garanta calitatea actului educațional. Cooperarea cu parteneri externi, atât în domeniul cercetării, cât și în dezvoltarea de programe educaționale, face din „Babeș-Bolyai” una dintre universitățile românești bine pregătite pentru un mediu din ce în ce mai competitiv.
Aceste atitudini și abordări ar trebui să fie asumate la nivelul întregului sistem de educație din România. Spun că ar trebui pentru că realitatea din ultimii ani ne-a arătat că nici vorbă de viziune din partea guvernanților ori preocupare pentru excelență în educație.
Singura constantă a fost perindarea pe funcția de ministru a unor persoane fără nicio vocație și fără nicio preocupare de a înțelege, darămite de a rezolva problemele sistemice din învățământ. Cu miniștri mediocri nu obții decât rezultate mediocre.
Educația din România ar trebui să cultive talente și să formeze valori. Din păcate, nu aceasta este regula, ci excepția pe care o întâlnim doar în anumite centre de învățământ, ca aici. În plus, la noi, tinerilor nu li se oferă încă suficiente oportunități pentru a-și construi cariere de succes în țară.
Doar prin consolidarea de centre universitare puternice, cu o cultură a calității bine conturată și cu o cooperare activă atât cu mediul privat, cât și cu parteneri europeni și internaționali, putem să oferim aceste oportunități.
Nu este o coincidență că în ultimii ani am fost martorii unei transformări a Clujului într-un magnet pentru tineri talentați și ambițioși din întreaga Românie. Mediul universitar și cel economic de aici au făcut deja acești primi pași cruciali spre normalitate și modernitate.
Vă încurajez, de asemenea, să vă uniți forțele. Centrele universitare românești au oportunitatea de a utiliza în comun resurse importante, aducând la un loc potențialul tuturor universităților și al institutelor de cercetare performante.
Fără o abordare strategică de colaborare, bazată pe excelență și meritocrație, universitățile românești riscă să nu aibă realizări notabile în topurile mondiale.
Diferența de buget dintre universitățile românești și cele din topurile internaționale este uriașă, iar o posibilă soluție pentru a putea fi competitive este crearea unor universități puternice prin fuziune sau prin poli universitari, ce au sprijinul mediului privat, dar și al autorităților locale.
Dragi studenți,
Indiferent de calea pe care o alegeți, sper că vă veți folosi cunoștințele acumulate aici nu doar pentru a vă construi o viață mai bună, dar și pentru a ne transforma societatea în mai bine.
În ultimii ani, tinerii s-au aflat în fruntea unei veritabile revoluții a participării civice. La ultimele alegeri, ați distrus mitul tânărului apatic și pasiv, care nu iese la vot.
Vă felicit și vă îndemn să rămâneți la fel de implicați, gata oricând să sancționați derapajele decidenților politici.
Prin lansarea de startup-uri, cariere fulminante și dinamizarea societății civile, tinerii au preluat ștafeta reconstrucției de care România are atâta nevoie.
Dragi profesori și cercetători,
Voi formați elitele. Voi împingeți frontierele cunoașterii umane. Și tot voi construiți punțile de cooperare internațională pe care se bazează, din ce în ce mai mult, cercetarea contemporană.
Din păcate, în loc să primiți susținere și fonduri pe măsura importanței acestui domeniu, bugetul alocat cercetării a ajuns la un minim istoric în urma tăierilor succesive.
Stimați participanți,
La 100 de ani de funcționare a universității ca instituție publică a statului român, bilanțul „Babeș-Bolyai” este unul pozitiv, care insuflă optimism pentru viitor.
România are nevoie de leadership în viața economică, socială și politică. Aici intervine rolul crucial al universității, al comunității academice și al absolvenților ca motoare ale schimbării.
Vă doresc succes tuturor în anul universitar care urmează și sunt convins că veți consolida în continuare prestigiul binemeritat al Universității „Babeș Bolyai”!
Și dați-mi voie, la final, să urez Universității „Babeș Bolyai”, întregii comunități universitare clujene tradiționalul Vivat, crescat, floreat!"
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp