Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:44 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul, Nicolae Ciucă „Am convocat mâine o întâlnire cu sindicatele, la Guvern“

ro

20 May, 2023 13:40 1249 Marime text
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: Facebook/Guvernul RomânieiPremierul Nicolae Ciucă a reacționat după anunțul lui Marcel Ciolacu prin care propunea suspendarea negocierilor pentru formarea unui nou cabinet până la rezonvarea problemelor sindicatelor și a pensiilor speciale. 

Liderul PNL a precizat că Partidul Național Liberal a susținut încă de la început că principala preocupare a coaliției trebuie să fie soluționarea problemelor cetățenilor.

„De altfel, PNL a semnalat foarte clar că există riscul îndepărtării agendei politice de cea a cetățenilor, în contextul temei privind rotativa la guvernare. Acesta a fost și motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului și evitarea unor discuții pe funcții și persoane, pentru a nu ne îndepărta de la adevăratele probleme ale românilor.

Soluția pentru revendicările sindicatelor din educație este în legea salarizării unitare. În consecință, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susținerea coaliției pentru a realiza legea salarizării unitare și reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt. PNL dorește ca revendicările profesorilor să fie soluționate de urgență, ca și problema pensiilor speciale.

În același timp, tranziția la guvernare trebuie să se producă rapid, fără sincope, pentru a menține stabilitatea și echilibrul guvernării. Doar cu seriozitate si responsabilitate putem depăși acest moment și asigura o guvernare funcțională pe mai departe.
Mâine, la ora 12:00, am convocat o întâlnire cu sindicatele, la Guvern, pentru discuții“ - a precizat Nicolae Ciucă. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii