Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:00 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima ediţie a Zilelor Recoltei la Lumina ţine nouă zile

ro

20 Sep, 2011 01:00 2666 Marime text

ziua_recoltei.jpgPentru prima dată la Lumina, administraţia locală organizează, începând din acest week-end şi până pe 2 octombrie, Zilele Recoltei, sărbătoare la care sunt aşteptaţi să îşi expună produsele atât producători din judeţul Constanţa, cât şi din ţară.

Până ieri şi-au anunţat prezenţa opt producători de produse tradiţionale ardeleneşti, dar înscrierile abia acum încep. Organizatorii au început deja amenajarea spaţiului în care se va desfăşura acest eveniment, pe acelaşi amplasament unde au avut loc zilele comunei în luna mai a acestui an. Zilele Recoltei se vor organiza pe terenul amenajat pentru târgul săptămânal, situat pe şoseaua Tulcei, în zona Gepeto - Carnob. Intrarea şi expunerea produselor la târg este liberă, participanţii putând să-şi expună produsele pe o suprafaţă de două hectare. În fiecare dintre cele opt seri din cadrul evenimentului vor evolua formaţii de toate genurile şi pe toate gusturile, din comună, dar şi din judeţ. De asemenea, îşi vor etala talentele artistice şi copii de la şcoala din comună. Pe lângă standurile pentru vânzarea produselor agricole, a legumelor şi a fructelor, organizatorii vor amenaja şi standuri pentru animale şi păsări, care vor putea fi vizitate. Deschiderea oficială a Zilelor Recoltei va avea loc pe 24 septembrie, la ora 14.00.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii