Prima grevă din MAI Angajații Arhivelor Naționale cer eliminarea discriminării salariale
Prima grevă din MAI: Angajații Arhivelor Naționale cer eliminarea discriminării salariale
04 Nov, 2024 12:20
ZIUA de Constanta
397
Marime text
Astăzi, 04 noiembrie 2024, în intervalul orar 12:00-14:00, angajații Arhivelor Naționale ale României funcționari publici, membrii ai Sindicatului Europol (afiliat BNS), din toate structurile județene și din municipiul București intră în grevă de avertisment, întrucât au eșuat toate activitățile de negociere cu factorii decizionali pentru eliminarea discriminării salariale dintre structurile județene și aparatul central al instituției.
Cu toate că există Decizia 80 a ÎCCJ din 2023 prin care s-au eliminat aceste discriminări salariale la toate instituțiile, Arhivele Naționale a ramas singura institutie în care aceasta discriminare a persistat din cauza conducerii Ministerului de Interne care a dat dovadă de dezinteres pentru rezolvarea acestei solicitari a lucrătorilor din această instituție.
Mănăilă Andreea contactată telefonic de cotidianul ZIUA de Constanța a declarat următoarele:
Ne susținem colegii. Suntem alături de ei. Și noi suntem de aceeași părere cu restul colegilor noștri care ies astăzi la protest.
Ultima grevă organizată de angajații Arhivelor Naționale ale României în Constanța a fost în luna mai.
Întrebată dacă are la cunoștință o dată aproximativă în care se va organiza acest protest, în perioada următoare, în Constanța, aceasta a răspuns:
Momentan nu. În funcție de cum va evolua situația , vom transmite. (ref. la posibila dată a protestului în Constanța).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii