Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:39 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima reuniune a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR. Ce a discutat premierul Ciucă

ro

27 Jan, 2022 15:50 1195 Marime text
  • Măsuri în vederea implementării reformelor, analizate de Comitetul Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență
 

Primul-ministru Nicolae-Ionel Ciucă a prezidat joi, la Palatul Victoria, prima reuniune a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență.  


Oficialii Guvernului au discutat despre stadiul măsurilor inițiate de statul român cu privire la reformele din cadrul PNRR și au stabilit continuarea eforturilor pentru asigurarea unei bune implementări a acestui amplu program. În  cadrul reuniunii, a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcționare a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare şi Reziliență.



Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat necesitatea accelerării demersurilor și a solicitat membrilor comitetului implicare și determinare pentru ca România să beneficieze la maximul de aceste fonduri.


Prim-ministrul a prezentat prioritățile acestui an pentru ducerea la îndeplinire a jaloanelor și țintelor asumate conform Deciziei CUE de punere în aplicare a PNRR.  Acțiunile vor fi concentrate pe mai multe direcții, cu termen de finalizare în primul trimestru: definitivarea cadrului legislativ care guvernează sistemul de management și control al fondurilor alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Reziliență, definitivarea și încheierea acordurilor de finanțare cu coordonatorii de reforme și/sau investiții și definitivarea cadrului procedural la nivelul întregului sistem de management și control, definitivarea operaționalizării sistemului informatic al PNRR și auditarea întregului sistem de management și control pentru implementarea Planului.



Concret, în 2022, coordonatorii de reforme și investiții trebuie să își concentreze eforturile pentru finalizarea a 130 de jaloane și ținte asociate unui număr de 48 reforme și respectiv 26 de investiții. De asemenea, trebuie finalizate toate demersurile procedurale pentru ca cele 21 de jaloane aferente anului 2021 să fie considerate îndeplinite de către Comisie.


”Având în vedere că neîndeplinirea unui jalon sau a unei ținte în termenul stabilit, în conformitate cu prevederile Deciziei CUE de punere în aplicare a PNRR, duce la blocarea tranșelor de plată pentru întregul plan, solicit ferm coordonatorilor de reforme și investiții responsabilitate maximă pentru îndeplinirea cu prioritate a acestora”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.



La reuniunea de la Palatul Victoria au mai participat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, secretarul General al Guvernului, Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean, consilierul de stat în Cancelaria Prim-ministrului, Florina-Alina Pădeanu, reprezentanți ai  Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ai Ministerului Energiei,  ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ai Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, ai Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, ai Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Economiei, Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, ai Ministerului Educației, ai Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații,   ai Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, ai Agenției Naționale pentru Achiziții Publice și ai Agenției Naționale de Integritate.




Comitetul Interministerial de Coordonare a PNRR are menirea de a iniția eventualele măsuri necesare în cazul constatării unor întârzieri majore sau în cazul în care se remarcă necesitatea reevaluării unor obiective, analizând, inclusiv, situațiile de modificare/înlocuire/eliminare a unor jaloane sau ținte atinse anterior. De asemenea, la nivelul comitetului se pot pune în discuție delimitările de finanțare între PNRR și fondurile structurale și de investiții europene (FESI), fără a se aduce atingere principiului ireversibilității reformelor şi investițiilor.


Sursa foto: Facebook/ Guvernul României
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii