Prima vizită a unui specialist în Jurisprudenţă Islamică „Comunitatea musulmană din România este autonomă şi nu este supusă influenţelor ideologiilor altor state arabe”
Prima vizită a unui specialist în Jurisprudenţă Islamică: „Comunitatea musulmană din România este autonomă
13 Dec, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2649
Marime text
Ambasada Statelor Unite ale Americii şi Muftiatul Cultului Musulman din România au organizat în perioada 8 – 14 decembrie vizita în România a profesorului Abdulaziz Sachedina, şeful Catedrei de Studii Islamice de la Universitatea „George Mason” din Fairfax, statul american Virginia.
Cu acest prilej, înaltul oaspete a avut întrevederi cu reprezentanţii Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, cu parlamentarii comunităţilor turcă şi tătară, cu liderul Grupului Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României, cu prefectul Eugen Bola, dar şi cu liderii uniunilor turcă şi tătară din ţara noastră.
Aflat pentru prima dată în România, profesorul Abdulaziz Sachedina a fost plăcut surprins să constate deschiderea manifestată de comunitatea musulmană de aici. „Deschiderea pe care am găsit-o aici este una exemplară. Oamenii din comunitate sunt dispuşi să asculte, să înveţe, să se schimbe, ceea ce este foarte important. Oriunde merg, mă interesează să aflu cât mai multe despre conducerea, cultura şi religia comunităţii musulmane din acea zonă. Din toate cele trei puncte de vedere, am ajuns la concluzia că în România comunitatea musulmană de aici poate fi un exemplu care poate fi urmat de orice altă comunitate din orice colţ al lumii. În comunitatea musulmană din România există respect pentru tradiţie, dar şi interes în modernitate”, a declarat oaspetele american. Profesorul Abdulaziz Sachedina a punctat şi caracterul independent pe care comunitatea musulmană din ţara noastră îl are în raport cu alte comunităţi din afară. „Comunitatea musulmană din România este independentă, autonomă şi nu este supusă influenţelor ideologiilor din afară, ale altor state arabe”, a declarat oaspetele.
În urma întrevederilor pe care oaspetele american le-a avut cu oficialii români, acesta a ţinut să îşi manifeste aprecierea faţă de modul de abordare şi faţă de susţinerea manifestată de statul român faţă de minorităţile etnice din religioase din ţara noastră.
Şi din acest punct de vedere, profesorul Sachedina consideră că România „poate fi un bun e Sachedina poate fi un bun exemplu inclusiv pentru ţările islamice”.
În cadrul unei conferinţe de presă organizate ieri la sediul Muftiatului Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf a declarat că a demarat discuţiile cu Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti şi cu reprezentanţii Universităţii „Ovidius” din Constanţa în vederea organizării, începând cu anul viitor, a unor cursuri cu o durată cuprinsă între o lună şi trei luni în cadrul cărora specialişti din SUA să predea Dreptul Islamic sau noţiuni generale despre Islam. De altfel, aşa cum a ţinut să precizeze muftiul Muurat Iusuf, profesorul Abdulaziz Sachedina este primul specialist în Jurisprudenţă Islamică prezent în România, în calitate de oaspete al comunităţii musulmane.
Aşa cum a mai precizat muftiul Muurat Iusuf, vizita profesorului din statul american Virginia este consecinţa unei bune colaborări pe care Muftiatul Cultului Musulman din România o are cu Ambasada SUA la Bucureşti, colaborare concretizată în o serie de manifestări. „Comunitatea musulmană din România se bucură de sprijin din partea Ambasadei SUA, cărora le mulţumim că ne trimit specialişti care explică Islamul pur, fără nicio interpretare sau influenţă a unor ideologii extremiste”, a conchis muftiul Muurat Iusuf.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii