Prima zi a Reuniunii ministeriale a NATO. Pe ce s-au bazat dezbaterile
Prima zi a Reuniunii ministeriale a NATO. Pe ce s-au bazat dezbaterile
25 Oct, 2019 16:59
ZIUA de Constanta
1640
Marime text
Joi, 24 octombrie, prima zi a Reuniunii ministeriale a NATO, de la Bruxelles, a debutat cu o sesiune de lucru dedicată operaţiilor şi misiunilor aliate.
Dezbaterile s-au axat pe misiunea Resolute Support din Afganistan, misiunea de instruire din Irak (NMI), respectiv Operația KFOR. De asemenea, a fost analizat stadiul implementării Iniţiativei NATO privind creşterea gradului de operativitate şi răspuns (NRI) şi cel al procesului de generare a forţelor aliate.
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Doru-Claudian Frunzulică, a punctat importanţa acordată de România operaţiilor, misiunilor şi activităţilor aliate, precum şi participarea constantă a ţării noastre în cadrul acestora, fapt ce o plasează între primii cinci contributori aliaţi ai misiunii Resolute Support din Afganistan.
Secretarul de stat a subliniat, de asemenea, importanţa asigurării contribuţiei aliate la implementarea în totalitate a Iniţiativei NATO privind creşterea gradului de operativitate şi răspuns. România a prezentat angajamentul său la această iniţiativă, ca parte a împărţirii echitabile a responsabilităţilor în cadrul aliat.
Ultima serie de consultări, în format cină de lucru, cu participarea reprezentanţilor UE și ai Suediei şi Finlandei, s-a axat pe contracararea ameninţărilor hibride şi rezilienţă. A fost analizat progresul înregistrat de Alianţă în contracararea ameninţărilor hibride şi evaluarea măsurilor suplimentare ce pot fi asumate, atât în plan naţional, cât şi la nivelul organizaţiei, pentru consolidarea rezilienţei. Dezbaterile au inclus referiri la provocările generate de tehnologiile 5G, din perspectiva rezilienţei şi a apărării cibernetice.
Oficialul român a punctat importanţa acordată de autorităţile naţionale şi de către NATO ameninţărilor provenite din domeniul hibrid şi a relaţiei de sprijin reciproc dintre sectorul civil și cel militar.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii