Primăria caută administrator pentru pontoanele şi pasarela din staţiunea Mamaia

21 Mar, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2566
Marime text
Municipalitatea anunţă consultarea pieţei cu privire la achiziţionarea serviciului de administrare zonă pontoane de acostare aferente pasarelei din staţiunea Mamaia din zona hotelului Victoria pentru 2017.
Acest serviciu constă în totalitatea activităţilor specifice care se derulează în vederea funcţionării obiectivului ca punct izolat de lucru, respectiv operaţiuni de îmbarcare şi debarcare a persoanelor de pe ambarcaţiunile acostate la pontoanele vizate, în condiţii de siguranţă. Operatorul economic interesat trebuie să pună la dispoziţie două ambarcaţiuni cu propulsie proprie, cu cel puţin şase locuri, cu ajutorul cărora se va realiza transportul turiştilor de la geamandurile de acostare la pontoanele de acostare aferente pasarelei; să asigure tehnică cu personal de specialitate pentru funcţionarea pasarelei şi a pontoanelor de acostare.
Se solicită opinia prestatorului cu privire la propunere preţ pentru ambarcaţiuni (două bucăţi) şi asigurare tehnică cu personal de specialitate (cinci persoane). Data-limită de transmitere a propunerilor este 24.03.2017.
Până atunci, orice persoană interesată are posibilitatea de a transmite propuneri privind condiţiile tehnice, oferte de preţ etc., în vederea determinării estimării valorice.
Propunerile vor fi transmise la adresa de email vlad.chirila@primaria-constanta.ro sau la sediul din strada Mihail Kogălniceanu nr. 28, Constanţa.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii