Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:15 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța Sfaturi utile pentru cei care doresc să adopte câini

ro

16 Sep, 2024 10:06 392 Marime text
Câine, Sursa foto: Primăria Constanța

 

Adăpostul public de animale abandonate Constanța este locul unde persoanele intersate pot să adopte gratuit câini de rasă comună. Noul membru al familiei dumneavoastră va beneficia de un control medical amănunțit și orice alt tratament necesar, înainte de a fi luat acasă.

 
Ne dorim ca instituționalizarea să fie doar o etapă, fapt pentru care vă rugăm să ne sprijiniți pentru a le oferi o familie și de a da sanșa altor căței de pe stradă să ajungă în padoc pentru a primi îngrijiri de specialitate.
Vă așteptăm să faceți alegerea perfectă. Aveți ocazia să întâlniți animalul de companie adecvat pentru locuința și stilul dumneavoastră de viață, precizează Primăria Constanța.

 
Totodată, veți primi ca bonus recomandări și sfaturi de îngrijire a patrupedului de la medicul veterinar al adăpostului public.
 

Menționăm că toți cățeii care se dau spre adopție gratuită sunt deparazitați intern/extern, înregistrați în RECS, microcipați, îngrijiți și vaccinați conform graficului de vârstă, mai transmit reprezentanții instituției.

 
Care este procedura adopției?
 
Persoanelel interesate să adopte trebuie să prezinte un act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor.

De asemenea, este nevoie de dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor și de acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini.
 
Cei care doresc să devină stăpânii  acestor patrupede pot vizita Adăpostul public de animale abandonate de pe strada Câmpul cu Flori nr.11 (fostă Vârful cu Dor nr.5) după următorul program:

 
- luni, marți, miercuri, vineri – 10:00 – 14:00;
- joi - 09:30 - 17:30;
- sâmbătă și duminică – închis.
 
Persoanele care și-au asumat răspunderea îngrijirii unui câine preluat de la padoc nu trebuie să-l lase liber, din nou, pe străzi.
Acestea au obligația să-l îngrijească și să respecte actele normative în vigoare și să-și indeplinească obligațiile legale care le revin în calitate de deținător al animalului, a încheiat sursa citată.
 
Abandonul câinilor revendicaţi ori adoptaţi constituie infracțiune și este sancționat conform Ordonanței de urgență nr. 155 din 21 noiembrie 2001.
 
Pentru informații și adopții puteți suna la numărul de telefon: 0733045213.


Citește și:
Primăria ConstanțaAcțiune de deratizare în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii