Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:35 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Mangalia Transport public ecologic, gratuit pentru turiști și localnici, în Mangalia și stațiuni (GALERIE FOTO)

ro

30 Jul, 2022 09:47 1766 Marime text
Autobuze Mangalia. Foto: Primăria MangaliaPrimăria Mangalia va scoate pe traseu, începând de luni, 1 august, autobuzele electrice achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri UE, care vor deservi, gratuit, transportul public în localitate, inclusiv în stațiunile Saturn, Venus, Cap-Aurora, Jupiter, Neptun-Olimp.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Mangalia, prin implementarea acestui proiect, Mangalia devine prima localitate din județul Constanța, în care se introduce transportul public ecologic, cu autobuze electrice, fără costuri din partea călătorilor - turiști sau localnici.

„Pe toată perioada sezonului estival, turiștii aflați în vacanță, în sudul litoralului, pot circula gratuit cu transportul public, de la gară la hotel sau între stațiuni și oraș. După anularea taxei de parcare pentru încurajarea turismului în stațiunile Mangaliei, iată că venim acum cu o nouă măsură menită să atragă mai mulți turiști în această zonă a litoralului”, a explicat primarul Mangaliei, Radu Cristian.


Potrivit documentației, gratuitatea se oferă până la finalizarea proiectului, respectiv decembrie 2023. Edilul orașului a explicat că, ulterior, va propune Consiliului Local adoptarea unei Hotărâri, prin care să se asigure gratuitatea transportului public și după data respectivă.

„Conform graficului de circulație, afișat în fiecare stație de autobuz, acestea vor circula, într-o primă etapă, de luni până vineri, între orele 06:00 – 22:00, pe un traseu din oraș și stațiuni, începând din zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 și până în Olimp, zona blocurilor C1-3, precum și pe arterele principale din toate stațiunile.

În plus, locuitorii Mangaliei atât din zonele centrale, cât și cei care locuiesc în cartierul de case vor beneficia de același transport nepoluant, ecologic. Autobuzele sunt produse în Turcia, cu sisteme electrice marca BMW și au o capacitate totală de 52 de locuri, dintre care 18 pe scaune.

Autovehiculele sunt acționate complet electric și dotate cu echipamente și sisteme informatice, comunicare și informare audio-video a pasagerilor, dar și rampe pentru persoanele cu dizabilități. În cadrul aceluiași proiect, se lucrează la un depou pentru autobuze, iar stațiile de încărcare electrice sunt amplasate la capetele de linie. Proiectul mai prevede asfaltarea unor străzi din cartierul de case al orașului, dar și modernizarea falezei din stațiunea Cap-Aurora, lucrările urmând să înceapă în această toamnă“ - au mai preciyat reprezentanţii Primăriei Mangalia.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii