Primaria va plati despagubiri pentru taxa de bariera (document)
Primaria va plati despagubiri pentru taxa de bariera (document)În 27 ianuarie a.c., instanţa s-a pronunţat în recursul privind anularea hotărârii 528/2008 emisă de CNCD, cu privire la acceptarea drept nediscriminatorie a taxei, obligând autoritatea să soluţioneze fapta prevăzută în art.10 lit. h din O.G. nr.137/2000.
Potrivit sentinţei civile nr. 519 dată de Curtea de Apel Bucureşti din data de 27.01.2010, pârâţii - Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Municipiului sunt obligaţi să restituie reclamantului contravaloarea taxelor achitate pentru permisul de liberă trecere dar şi la plata către reclamant a sumei de un leu, în calitate de daune morale. Soluţia finală dată de instanţă este triumful unui cetăţean simplu care a considerat că taxa de intrare în Mamaia încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
Hotărârea privind introducerea taxei de barieră în staţiunea Mamaia a mai fost contestată în trecut chiar de prefectul Dănuţ Culeţu, care în 25 mai 2005 a atacat hotărârea Consiliului Local în contencios-administrativ. Iniţial, în ianuarie 2006, instanţa constănţeană s-a pronunţat în favoarea instituţiei prefectului, după care, în iunie 2007, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, că taxele speciale, aprobate de administraţia locală, sunt legale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp