Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:16 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Matei despre referendumul lui Nicuşor „Sunt partizan, dar cred că nu va trece"

ro

04 Nov, 2011 01:00 1748 Marime text
NicolaeMatei.jpgChiar dacă spune că este de acord cu referendumul care va avea loc pe 6 noiembrie referitor la desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale judeţul Constanţa, primarul Nicolae Matei crede că cetăţenii nu vor ieşi în număr suficient de mare la vot astfel încât să depăşească 50% plus unu, pentru că nu a existat o informare bună în teritoriu pe această temă

Primarul este de părere că ar fi trebuit totuşi să fie consultat şi el la momentul când s-au făcut planurile acestui referendum, mai ales că are experienţa unui astfel de demers.

„Aş spune că reorganizarea administrativ-teritorială s-ar impune, dar nu trebuie să se desfăşoare în grabă. Ar trebui să se vină cu o exprimare foarte clară în ceea ce priveşte ce înseamnă această reorganizare. Sunt de acord, chiar dacă nu există reglementări guvernamentale în acest sens. Este bine că se consultă populaţia înainte de a veni acestea", spune primarul Nicolae Matei. Chiar dacă nu-şi doreşte ca acest referendum să eşueze, primarul susţine că CJC nu a organizat aşa cum ar trebui acest referendum şi că nu se va depăşi pragul pentru validarea lui. „S-au grăbit puţin, nu a existat suficientă informare, iar primarii din judeţ care sunt de altă culoare politică nu s-au implicat".

Cu experienţă într-ale referendumului, dat fiind faptul că la Năvodari în luna mai a anului trecut s-a reuşit mobilizarea a 98% din populaţie pentru a ieşit la vot, primarul Năvodariului susţine că probabil le-ar fi prins mai bine celor de la judeţ dacă ar fi fost şi ei consultaţi cu privire la cum trebuie făcută mobilizarea, chiar dacă cele două tipuri de referendum sunt diferite. „Sunt partizan, dar cred că nu va trece. Oricum, la Năvodari va fi o prezenţă la vot mai mare decât la Constanţa", spune Matei.

De altfel, la Năvodari, în fiecare zi de când s-a anunţat că va avea loc referendum, caravane de informare patrulează în tot oraşul pentru a informa cetăţenii că trebuie să iasă la vot pe 6 noiembrie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii