Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:32 13 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primii militari români au ajuns în Sarajevo, în cadrul misiunii EUFOR ALTHEA al UE

ro

13 Mar, 2025 18:07 161 Marime text








Un detașament de militari ai Armatei României din Forța de Rezervă Intermediară a EUFOR ALTHEA a ajuns la Sarajevo, potrivit unui comunicat al MApN.

Conform sursei menționate, primul contingent de militari români din Forța de Rezervă Intermediară a sosit pe Aeroportul din Sarajevo, miercuri, 12 martie, în cadrul misiunii de întărire a prezenței EUFOR ALTHEA în Bosnia și Herțegovina (BiH).

„Activarea Forței de Rezervă Intermediară s-a realizat la solicitarea comandantului Operației EUFOR ALTHEA, alături de contingentul asigurat de Armata României fiind trimise forțe suplimentare din Cehia și Italia.”, se arată în comunicat.


Operația EUFOR ALTHEA a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina a fost lansată în decembrie 2004, având ca obiective principale sprijinirea strategiei unitare a Uniunii Europene pentru BiH și asigurarea unui mediu sigur și stabil.

În ultima decadă a lunii ianuarie, generalul-maior Florin Barbu a preluat comanda misiunii, marcând o etapă importantă pentru România, care exercită simultan comanda a două operații sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene. Cu aproximativ 600 de militari dislocați în teatrul de operații, România rămâne unul dintre principalii contributori la această misiune, reafirmându-și angajamentul față de securitatea regională.


Pentru a sprijini suplimentar operația EUFOR ALTHEA, Forțele Armate Române au desfășurat, începând cu 8 ianuarie, detașamentul „Dacian Pumas”, format din aproximativ 100 de militari și patru elicoptere IAR-330, care îndeplinesc misiuni de transport, cercetare și evacuare medicală. România conduce această operație pentru o perioadă de un an, coordonând activitățile a peste o mie de militari din 24 de state contributoare, consolidându-și astfel poziția ca partener strategic în menținerea stabilității în Bosnia și Herțegovina.
 
 
 
Citește și
Șeful Direcției Generale Financiar-Contabile din MApN trece în rezervă. Decretul, semnat de președintele interimar al României
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii